vineri, 11 iulie 2008

Ministrul Asteluţei a găsit vinovaţii pentru ratarea Bac-ului: sabotorii politici şi... bubulii

Fraudele de la acest Bac, demonstrate chiar şi ieri, au scandalizat pe toată lumea, dar ministrul Cristian Adomniţei a ales să iasă la rampă pretinzând că acuzatorii ar fi creat un climat de tensiune care a condus atât la bulversarea elevilor, cât şi a celor care au făcut parte din comisiile de examen. Vinovaţi de eşecul acestui Bacalaureat sunt profesorul Gheorghe Rădulescu şi probabil bubulii (conspiratorii din romanele lui Pavel Coruţ), care au vorbit despre fraude şi au conspirat împotriva Bac-ului şi a ministrului, bineînţeles. Şi, pentru că era cel mai simplu, Adomniţei a arătat cu degetul spre "sabotorii politici", deoarece "la Bacalaureatul de anul acesta am luat măsuri fără precedent în istoria post-decembristă pentru a asigura corectitudinea desfăşurării examenului". În opinia sa, nu există nici profesori şpăgari - deşi unii îşi fac veacul dând cu subsemnatul prin birourile procurorilor anticorupţie - iar "sistemul de învăţământ a fost etichetat pe nedrept drept corupt".Ascultându-l pe Adomniţei ai senzaţia că nu trăieşti în aceeaşi ţară cu el. Poate o fi ministru al educaţiei în Suedia sau Elveţia, iar noi trăim tot în România. Deşi rezultatele din acest an la Bacalaureat sunt mai slabe decât în anii precedenţi, ministrul nu-şi reproşează nimic, ba mai mult i-a felicitat atât pe elevi cât şi pe profesori.În sprijinul ministrului a sărit şi secretarul de stat Svetlana Preoteasa, care a afirmat că: "A fost cel mai bine organizat bacalaureat din 90 încoace". Ea a promis că va prezenta şi "filmul" sabotajului de la bacalaureat. Până la urmă, tot sabotorii şi bubulii sunt de vină...
Profesorul Rădulescu - vinovatul principal
Gheorghe Rădulescu, profesor de literatura română la Liceul "George Enescu" din Bucureşti, a fost singurul profesor din România care a refuzat să mai corecteze lucrările candidaţilor, întrucât ele erau în mare parte copiate. Profesorul Rădulescu a atras atenţia asupra unui mecanism vast şi bine pus la punct, prin care elevii pot copia cu ajutorul unor publicaţii de mare tiraj, aşa-numitele manuale orientative pentru pregătirea bacalaureatului. Ele au apărut în preajma examenului, în sute de mii de exemplare, profitând de modul în care sunt stabilite subiectele. În sfârşit, cei iniţiaţi în acest domeniu ştiu, fără urmă de îndoială, că majoritatea elevilor nu mai învaţă nimic şi că reproduc cuvânt cu cuvânt comentariile preluate din aceste publicaţii. După toate mărturiile, la bacalaureatul din anul acesta a fost mult mai rău decât anul trecut, întrucât s-a realizat o complicitate foarte largă, care îi cuprinde pe profesori, părinţi, elevi şi pe unii inspectori şcolari care conduc din umbră mecanismul acesta al coruperii examenelor. Tocmai de aceea, Gheorghe Rădulescu, membru al PNL, a cerut demiterea ministrului Cristian Adomniţei, dar şi a secretarului de stat Svetlana Preoteasa, a lui Sergiu Moga, preşedintele Comisiei de bacalaureat din Bucureşti şi a inspectorului şcolar Stelian Fedorca. Dacă reprezentanţii Guvernului au fost mai curând discreţi, sindicatele din învăţământ au protestat spunând că fraudele acestui Bac nu pot fi generalizate, însă, nici nu trebuie trecute cu vederea.scris de Cornelia Popescu -Curentul

video http://www.realitatea.net/video_413031_adomnitei--condam-public-profesorii-care-s-au-manjit-pentru-bani_312686.html

Niciun comentariu: