vineri, 16 mai 2008

Eco - Scoala

„Profa“ de ecologie a României
Cornelia Dincă, un pionier al educaţiei de mediu în şcolile din ţara noastră
O profesoară de geografie, preşedintele Centrului Carpato-Danubian de Ecologie, are licenţă pentru programul mondial Eco-Şcoala.
Adevărul: Ce este o eco-şcoală?
Cornelia Dincă: O şcoală unde atât clădirea, cât şi curtea şi grădina, dar şi împrejurimile au un aspect îngrijit. Curăţenia trebuie să fie litera de lege în clase, pe holuri, în grupurile sanitare.
Noi respectăm criteriile programului internaţional al Fundaţiei mondiale pentru educaţie pentru mediu. O astfel de şcoală trebuie să aibă un număr mic de elevi cu abateri disciplinare, elevii au uniformă şcolară sau ţinută decentă. Nu în ultimul rând, elevii fac numeroase activităţi pentru protejarea mediului.

Care sunt condiţiile pentru a intra în sistem?
La început, se depune o cerere de înscriere la Centrul Carpato-Danubian de Geologie. Apoi, urmează depunerea unei documentaţii în baza căreia centrul analizează dacă şcoala intră sau nu în program. După terminarea analizei, şcolile primesc o înştiinţare cu concluziile.
După primire, şcolile realizează activităţile propuse în planul de acţiune, colaborând obligatoriu cu comunitatea locală şi cu primăria şi agenţia locală de protecţia mediului. În final, şcolile trimit un raport anual şi primesc un certificat de participare în program, recunoscut internaţional.Ce este steagul verde şi când se dă?
E un premiu-simbol pentru că şcoala respectivă a îndeplinit toate condiţiile. citeste mai departehttp://www.adevarul.ro/articole/profa-de-ecologie-a-romaniei/351855

Un comentariu:

Marilena spunea...

Pionera programului este prof.univ.dr.Maria Patroescu de la Facultatea de Geografie din Universitatea Bucuresti !-este persoana care ,,a strans'' in cadrul programului multi profesori de geografie si multi alti profesori de specialitati diferite.