Maimuţa lui Dumnezeu

de Cristian Tudor POPESCU 07 MARTIE 2008

-Dumnezeu e mare. El veghează asupra noastră, dreptcredincioşi şi păcătoşi, pentru ca să nu tulburăm orânduiala lumii. Porunca Domnului spune: să nu furi. Să nu iei bunul altuia. Dacă vă duceţi în curtea vecinului şi vă suiţi în pom să furaţi mere, ce-o să vi se întâmple? Hai, ia gândiţi-vă. Nimeni? Ia spune tu, Bălănescule.
– Nu ştiu, domprofesor, nu e nici o curte, io stau la blocuri
– Părinte profesor, Bălănescule, eu sunt părintele profesor, nu domnu’ profesor. Domni profesori sunt la matematică, la română, la geografie, la chimie. Ei vă mobilează creierul. Eu vă aduc cuvântul Domnului în sufletul vostru. Sunteţi ca şi copiii mei, sunteţi copiii lui Dumnezeu. Părinte profesor, Bălănescule.
– Părinte profesor… io nu m-am urcat niciodată într-un pom. Sunt nişte plopi la stradă, da nu poţi să te urci în ei şi n-au mere, părinte domprofesor. Mere sunt la supermarket.
– Bine, dar totuşi punem cazul, să zicem că te-ai urca. Se rupe scara cu tine Bălănescule, că nu-ţi ajută Dumnezeu să furi, îşi ia mâna de pe tine.
– Domprofesor, mie mi-a dărâmat scara Gabonu când mă uitam în vestiar la fete. O fi fost mâna lu Dumnezeu?
– A fost, Piguloiule, a fost, ochiul fură şi Dumnezeu îşi face lucrarea şi cu mâna omului.
– Păi, eu n-am ştiut şi i-am dat un cap în gură lu Gabonu. O să mi-o tragă Dumnezeu, domprofesor?
– Părinte profesor, Piguloiule, de câte ori să vă spun? Căile Domnului sunt adesea nepătrunse celor omeneşti. Auziţi, de pildă, că pe un elev l-a călcat maşina…citeste mai departehttp://www.gandul.info/puterea-gandului/maimuta-lui-dumnezeu.html?4237;2437062