Necunoscuta mâhnire

de Melania MANDAS VERGU 26 MARTIE 2008
Le cerem copiilor noştri să facă alegeri, fără a conştientiza că, uneori, dacă nu de cele mai multe ori, acest lucru nu se poate realiza fără riscuri majore. De câte ori nu auzi în familiile româneşti „ce liceu ai de gând să faci?”, „la ce facultate vrei să te duci?, „când ai de gând să-ţi iei serviciu?” Copii care să ştie, la 13, 14 ani, exact ceea ce pot face şi să dorească cu adevărat să urmeze un anumit drum profesional sunt extrem de puţini. Aceasta se întâmplă fie când respectivul copil are un talent deosebit pentru un anumit domeniu, fie atunci când familia s-a ocupat de el într-un mod sistematic şi i-a oferit posibilitatea să-şi testeze orice mică aptitudine.
Marea majoritate a adolesenţilor însă nu ştiu ce drum să-şi aleagă în viaţă, nu se cunosc, nu-şi cunosc capacităţile intelectuale şi emoţionale şi nici nu le sunt stimulate curiozitatea şi interesul pentru dezvoltarea personală viitoare. Atâţia părinţi, care nu ştiu la ce liceu să-şi înscrie copiii, se agaţă în ultimul moment cu disperare de orice posibilitate, doar, doar copilul lor va ajunge la liceu, nu la şcoala de arte şi meserii. Dintre multele metehne ale învăţământului românesc, dezinteresul major arătat domeniului dezvoltării personale mi se pare a fi cel mai periculos. Nimeni nu le spune la şcoală elevilor noştri că se pregătesc pentru viaţă, că învaţă ca să poată găsi în viitor soluţiile cele mai bune oricărei situaţii dificile, pentru a-şi maximiza orice oportunitate.
Distincţia între a face şi a şti, a încerca şi a eşua, „ştiinţa” de a nu capota în viaţă, „formula” de citire a oricărei situaţii riscante sau favorabile lipsesc cu desăvârşire din curricula şcolară. În familie, uneori bunicii mai au vreme de astfel de discuţii cu copilul, dar, de regulă, ce spune buna sau bunelul pare învăţăcelului „dădăceală”. De mai bine de 15 ani se tot vorbeşte în Educaţia românească de consiliere şi orientare. De făcut s-a făcut cât să nu zicem că n-am auzit de această activitate. În şcoală, însă, nu găseşti nici consilier, nici psiholog. Iar diriginţii au cu totul alte preocupări. Consecinţa? Zeci de mii de şanse ratate, elevi care au parcursuri educaţionale greşite şi ajung adulţi veşnic nemulţumiţi de ce fac. Şi, cel mai grav, nici măcar nu sunt conştienţi de ce sunt nemulţumiţi.
melania.vergu@gandul.info http://www.gandul.info/puterea-gandului/necunoscuta-mahnire.html?4237;2484817