luni, 31 martie 2008

Copilul supradotat- speranţa „secretă” a multor părinţi

Scris de Psiholog Anda Negru

Un cunoscut cercetător în domeniul gifted education, Benjamin Bloom, împreună cu o echipă de asistenţi de la Universitatea din Chicago au făcut un studiu de cinci ani, pe 120 de superstaruri: înotători olimpici, jucători de tenis, pianişti, sculptori, mari matematicieni şi oameni de ştiinţă, toţi, vârfuri ale domeniilor lor .
Concluzia a fost că aceste superstaruri nu s-au născut aşa pur şi simplu, ci au fost educaţi în acest spirit. Talentul lor poate fi diferit, dar experienţele din copilărie au tendinţa să fie extraordinar de asemănătoare. Bloom considera că majoritatea copiilor, dacă li se oferă condiţiile necesare, pot învăţa aproape orice. El insistă spunând: "Potenţialul uman este mult mai mare decât cel măsurabil prin IQ sau prin teste de aptitudini". O altă mare surpriză a cercetării a fost modul extrem de puternic în care căminul, familia influenţează procesul de dezvoltare a unui superstar. O mama îşi aminteşte cum mergea prin muzee cu copilul şi mai târziu acesta era un renumit sculptor. Copilul încearcă activităţi care să-i încânte pe părinţi. După cum spunea Bloom: "Dacă acasă se asculta multă muzică, nu înseamnă neapărat că se va face copilul muzician. Dar dacă nu se asultă muzică, este foarte probabil că nu va ajunge muzician". Deşi majoritatea acestor copii au cunoscut reuşita, nimic nu s-a întâmplat peste noapte. Nimeni nu a ajuns în vârf fără avea ani de muncă în spate. La început totul se facea în joacă, când apare "pasiunea" pentru ceea ce este de urmărit mai târziu.Urmatoarea fază este "perfecţionarea", încurajarea copilului pentru primul semn de talent şi lecţiile în particular pentru a dezvolta această primă "pasiune". Ultima fază este "personalizarea", cand copilul dezvolta un stil personal şi are rezultate în competiţii.
Cum se poate şti dacă avem un copil supradotat?
Dacă nu toţi copii precoce sunt supradotaţi, aceştia din urmă, în schimb, sunt adesea precoce şi curioşi din toate punctele de vedere. Ei pun întrebări uimitoare pentru vârsta lor (despre sfârşitul lumii, despre cum circula sângele prin vene sau cum se formează norii). Uimitor sau nu, la şcoală pot fi însă elevi slabi. Pentru că ei înţeleg mai repede ceea ce explică profesorul, iar ceilalţi mai greu, ei se obişnuiesc să nu mai facă nimic, perturbă clasa şi lasă să se stingă harul lor. Aici intervine părintele care trebuie să-l supravegheze şi să-l stimuleze tot timpul, ca să nu ajungă să fie "statuia" din spatele clasei care îşi iroseşte talentul. Contarar unor idei preconcepute, aceşti copii nu sunt cu ochelari mari, sau cu o anumită statură şi care îi dispreţuiesc pe colegii de vârsta lor. Ei pot trece chiar uneori neobsevaţi, pentru că nimic (fizic) nu-i deosebeşte de ceilalţi copii, exceptând facultăţile intelectuale superioare, o creativitate şi o imaginaţie uneori remarcabilă în anumite domenii (desen, muzică).
Ca la majoritatea copiilor şi la aceste stele în devenire trebuie să li se reamintească să exerseze, să fie încurajaţi şi susţinuţi. Pentru a menţine optimismul şi şansele crescânde de educare a unor copii speciali, trebuie să avem simţul umorului pentru a depăşi problemele, obstacolele sau momentele de descurajare cu care se confruntă din când în când. Umorul încurajează. S-a demonstrate că este una dintre cele mai stimulatoare unelte de care ne putem folosi pentru a-i învăţa pe alţii. Nu uitaţi că în fiecare copil există un talent ascuns. Noi îi putem ajuta să înflorească. Chiar dacă nu ajunge la o fază maximă, e suficientă şi o reuşită de amator: iubirea pentru un sport, muzică sau alte activităţi intelectuale, înseamnă o existenţă mai bună, o viaţă mai frumoasă.
Copil supradotat?
5 reguli de urmat:
* nu uita ca e copil si ca are nevoie si de activitatile varstei ( joc);
* lauda-i pasii chiar daca sunt mici;
* cauta un profesor care sa i se potriveasca, sa-i placa copilului;
* nu cauta sa-l suprasoliciti, recunoaste si accepta ca uneori nu mai poate face fata presiunii;
* cand negociezi cu el, nu uita ca recompensa este si materiala, dar conteaza mai mult micile bucurii, micile rasplati care sa-i umple sufletul de fericire: sa iasa la joaca, o mancare preferata, o haina noua etc.

Alte opinii
Copiii cu o inteligenta deosebita au un ritm al dezvoltarii intelectuale mult superior celor de varsta lor. Psihologul Paula Irimia spune insa ca nivelul dezvoltarii afective si relationarii sociale este de obicei corespunzator varstei lor reale. „Copilul inteligent este un copil foarte sensibil, iar aceasta trasatura il poate afecta. Are o dificultate in a-si face prieteni, pentru ca jocurile si preocuparile lor nu il prea atrag. Este inclinat sa se izoleze de ceilalti copii pentru ca se simte neinteles si e frustrat”, spune psihologul.Acesti copii se confrunta insa cu mai multe probleme. Chiar si la scoala ei pot fi marginalizati si tratati diferit pentru ca nu urmeaza acelasi mod de invatare ca si colegii lor. „Am contacte din partea parintilor care imi semnaleaza reactii dure la adresa copiilor performanti care depasesc capacitatile de gestiune ale unui profesor mediocru. Acestia sunt deseori victimizati pentru ca nu sunt intelesi, pentru ca pot avea un stil de invatare diferit si nu sunt secventiali in raspunsuri, nu raspund bine la redarea mot-a-mot a informatiilor, ei sunt creativi in ceea ce dezvolta”, apreciaza Florian Colceag presedintele IRSCA Gifted Education. Solutia oferita de acesta este un program sustinut de cursuri de pregatire profesionala pentru profesori. „O buna parte dintre profesorii care isi iubesc meseria se asociaza acestor programe de pregatire pentru a-si imbunatati performantele. Autonomia scolilor va aduce, de asemenea, o concurenta educationala si cele mai performante scoli vor atrage cei mai performanti elevi si fondurile cele mai importante, acesta fiind un alt motiv de marire a standardului profesional al cadrelor didactice”, incheie Florin Colceag. citeste tot articolul http://liviumarianpop.blogspot.com/2007/10/scoala-romaneasca-compromite-viitorul.html


Modele de identificare si stiluri de învăţare
Procedura de identificare trebuie facuta cu grija implicand: parinti, elevi, profesori si profesionisti in evaluare. Citeste pe
http://www.supradotati.ro/gifted-education/modul_b/page_04.htm


Niciun comentariu: