Studenţii străini vorbesc despre învăţământul românesc

Premieră În universităţile româneşti, prin programele Erasmus, dar şi pe cont propriu.
Unul din 40 de studenţi este străin
Primele luni în România – surpriză şi teamă
Dario: Sunt aici din septembrie şi locuiesc în cămin, în Regie. Pentru mine a fost foarte greu să mă întâlnesc cu persoane din România, pentru că am avut contacte mai mult cu studenţii din alte ţări. Problema e că eu mă duc mai mult numai pe la cursuri şi este greu să fac cunoştinţă cu românii. Mai ales că mulţi cunosc numai engleza, iar eu nu vorbeam româna. În afară de un curs în română, restul sunt în engleză. Am studiat o lună limba română, când am sosit aici. La început e dificil, dar cred că mai mult sau mai puţin este acelaşi nivel ca în Italia, chiar dacă examenele sunt mai uşoare decât acolo. Am luat note de la 5 la 9. Nu cred că profesorii sunt mai indulgenţi cu noi.
Carlo: Am ajuns aici abia acum o lună. Locuim într-un apartament din Drumul Taberei şi mergem cu autobuzul la universitate. Chiria e de 600 de euro pe lună, bani pe care îi împărţim la patru persoane. Chiria e foarte mare şi costul vieţii e mai mare decât în Italia. Aici e un punct important, pentru că ştiu că majoritatea studenţilor români lucrează. Nu e ca în Italia. Apoi, am găsit universităţi bune şi profesori bine pregătiţi.
Eva: Eu studiez în română, iar la final voi face un proiect în engleză, prin care voi absolvi. Nu este uşor, pentru că în Portugalia studiam în limba mea şi scriam eseurile în portugheză. Dar nu cred că e foarte greu, pentru că nu trebuie să mă duc la toate cursurile.
Michael: Mi-au plăcut mult cursurile, iar profesrii sunt foarte buni, foarte amabili şi m-au ajutat. Problema e că dacă mă duc cu examenele la universitatea mea din Germania mi se spune că nu sunt valabile la nimic. Am făcut aici cursuri şi am învăţat, deci nu înţeleg de ce mi se spune că modalităţile sunt diferite. Dar sunt foarte mulţumit de metodele de studiu. Pot prezenta referate, pot să scriu fişe, am posibilitatea să învăţ limba română, ceea ce e fantastic. În plus, fac cursurile în specializări care nu există în Germania, cum ar fi istoria sud-estului Europei şi a Imperiului Otoman. Profesorii de aici ştiu limba turcă veche şi poţi face lucruri bune pe tema asta .
Marc – Fraza care caracterizează experienţa mea aici e „to be continued...”
Michael – Despre profesori... am avut norocul să întâlnesc profesori buni, competenţi. Dar nu am întâlnit decât trei sau patru, deci poate e vorba de noroc. Organizarea sistemului e foarte complicată şi nu funcţionează. Cursurile, orele... nu există un program, după care te poţi întâlni cu profesorii. Persoanele nu prea răspund la e-mail. Despre facultatea mea nu e nimic nici pe internet. Când am venit, în septembrie, nu aveam carnet de student, legitimaţie de transport, cupoane. A trebuit să merg de 3, 4 ori să întreb şi mi se spunea: nu există pentru studenţii Erasmus, nu există pentru facultatea ta, ai nevoie de hârtia asta, de hârtia astălaltă. Asta nu se întâmplă niciodată în Germania. Dar, una peste alta, e ok.
Oamenii ţin mai mult la câini decât la ţigani
Marc – Eu sunt foarte mirat de faptul că, deşi România e o ţară creştină, cei mai mulţi dintre români ţin mai mult la câini decât la ţigani, iar asta este deranjant. Am văzut mai multe persoane care hrăneau câini pe stradă, decât să dea bani cerşetorilor. În ceea ce priveşte şcoala, am fost foarte şocat de ceva ce am văzut. Cineva avea o sacoşă mititică şi drăguţă, în care avea o pungă de cafea, ca să ia un 9 în loc de 8. Se poate duce la secretariat şi să spună că vrea 9, în loc de 8. În Franţa, asta nu s-ar putea întâmpla niciodată.
Eva – Şi mie mi se pare şocant. Nu am văzut aşa ceva, dar am auzit de cazuri, în general, în universităţile româneşti. În Portugalia, dacă ai face aşa ceva, primeşti zero, doar pentru că ai încercat să mituieşti. Cred că e la fel în Franţa.
În statele europene nu mituieşti profesorii
Marc – Nu s-a întâmplat niciodată, aşa că...
Ovidiu – Prieteni, oamenii fură peste tot. Aici, in România, nu e diferit faţă de alte ţări. Poate că ce ai văzut tu şi ai crezut că era o încercare de mituire pentru o notă mai mare era doar încercarea cuiva de a micşora numărul de absenţe. Dacă găseşti o secretară bună, poate că reuşeşti, dar probabil e la fel ca în Franţa, unde îi dai unui profesor un ceas drăguţ, ca să iei o notă mai mare.
Marc – Nu, dacă faci aşa ceva nu vei mai avea voie să dai examenul 5 ani sau poate niciodată.
Eva – Nu îţi permiţi să rişti aşa ceva. Plus că aici profesorii sunt plătiţi mult mai prost. Câştigă mai puţin decât jumătate din ce câştigă la noi, în Portugalia. E complet diferit, atunci când oamenii se chinuiesc să trăiască sau când au un nivel peste mediu. Profesorii mei au nişte maşini super şi case la fel.
Ovidiu – Cred că dacă moralitatea omului îi permite să fie cumpărat, atunci poate fi cumpărat, oriunde. Doar că într-o altă ţară te va costa mai mult.
Eva – Da, dar într-o altă ţară oamenii nu au nevoie să primească mită, pentru că nu sunt disperaţi să supravieţuiască.
Ovidiu – Dar atunci când nu ai bunăstare financiară, te îndrepţi către alte lucruri care te pot satisface, ca persoană. Şi unde le poţi găsi? În moralitatea ta. Uite, oamenii de aici nu au nimic şi totuşi oferă ceva celor de pe stradă. De ce nu face asta şi tipul de pe Wall Street? De ce nu dă 100 de dolari? Pentru el, ar fi mai puţin decât înseamnă 10 mii pentru cineva de aici.
citeste mai departe http://www.gandul.info/supliment-scoala/unul-din-40-de-studenti-este-strain.html?6456;2532381