miercuri, 30 aprilie 2008

Educatia precara a romanilor, da nastere comentariilor acide ale occidentalilor

Turistul român în străinătate: necioplit şi cheltuitor
Îşi umple farfuria până la refuz de la bufetul suedez, chiar dacă nu mănâncă nici jumătate. Îşi duce mâncarea în cameră, deşi ştie că n-are voie. Vine la masă direct de la plajă, în slip. Ascultă manele la maximum. Vorbeşte tare. Cu toate acestea, gazdele îi tolerează pentru că fac cumpărături la magazinele hotelului şi consumă la bar, fiind de peste zece ori mai cheltuitori decât occidentalii, spun operatorii care oferă pachete pentru Grecia, Bulgaria şi Tunisia. De obicei, românii cheltuiesc, în timpul vacanţei, cel puţin aceeaşi sumă pe care au dat-o pentru pachetul achiziţionat. În costum de baie la masăCând vin la masă direct de la plajă, pe unii români îi poţi recunoaşte de la o poştă: sunt zgomotoşi, vorbesc tare şi poartă pe ei doar costumul de baie, eventual cu un prosop înfăşurat neglijent, din care mai picură câte un strop. Asta deşi regulamentul interior menţionează prezenţa în restautant în haine decente. „Asta se întâmplă când sunt mai mulţi români, de la 20 de camere în sus. Pentru a evita astfel de scene, unii clienţi - tot români - solicită hoteluri mai scumpe, unde nu se duc conaţionali de-ai lor“, spune I. Popescu, un agent care promovează Bulgaria. Potrivit acestuia, românii încalcă regulile în mod curent: mănâncă în cameră, deşi nu e voie, şi cară mâncare în sacoşă de la bufetul suedez. Din această cauză, au fost şi români daţi afară din hotel. Unul dintre aceştia a trebuit să plece, pentru că a agresat şeful de sală atunci când i s-a atras atenţia că nu e permis să mănânce în cameră. Shoppingul bate culturaDistracţia se încinge la maximum atunci când hotelul este ocupat în cea mai mare parte de români.„La o petrecere de Revelion, au vrut să asculte un CD cu manele, dar s-a opus direcţiunea hotelului. Clienţii au fost nemulţumiţi şi i-au acuzat pe angajaţi că au ceva împotriva românilor“, povesteşte Ionescu, de la o agenţie care vinde Tunisia.„Chiar dacă, în unele cazuri, comportamentul turistului român înregistrează progrese, lasă de dorit la circuitele culturale. Nu sunt punctuali, preferă shoppingul în loc să bifeze toate obiectivele turistice din program“, afirmă Traian Bădulescu, purtător de cuvânt al Asociaţiei Agenţiilor de Turism (ANAT). La concurenţă cu românii se află ruşii şi germanii, care se dezbracă de bunele maniere după mai multe beri.Zgârciţi acasă, generoşi în vacanţă Chiar şi în aceste condiţii, hotelierii din multe destinaţii preferă turiştii români în defavoarea celor din vestul Europei, care, deşi sunt mai civilizaţi, sunt şi mai zgârciţi.Dacă oaspeţii din Vest cheltuie, în Tunisia, de exemplu, circa 5 euro de persoană în afara sejurului achiziţionat, un adult român poate ajunge la 180- 200 de euro, în condiţiile în care băutura este foarte scumpă în această regiune - un gin tonic costă 13 euro.În acelaşi timp, nemţii, de exemplu, consumă foarte mult alcool în regim de all inclusive, dar dacă au luat pachet cu demipensiune - doar două mese incluse - îşi drămuiesc cheltuielile, reiese din calculele unui hotel tunisian. „Este adevărat că românii preferă să dea pe pachetul turistic cât mai puţini bani, dar cheltuie foarte mult la destinaţie. Dacă un turist alege ultra all inclusive, cum oferă multe hoteluri din Antalya, şi nu mai dă bani pe băuturi sau mâncare, el cheltuie alte sute de euro pe shopping, se dă cu paraşuta, cu iahtul etc.“, spune Traian Bădulescu. citeste mai departe http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/801562/Cum-recunosti-turistul-roman-in-strainatate/

Petitii online

Exprima-ti Opinia Liber!
Creeaza sau semneaza o Petitie Online pe http://www.petitieonline.ro/
http://www.petitieonline.ro/petitie/solicitam_ancheta_ministeriala_privind_situatia_adoptiilor_internationale-p46360046.html

Ministerul Educatiei, campion la absente de la serviciu

La Ministerul Educatiei, în prima zi de lucru de dupa Pasti, doar un sfert din aparatul administrativ al institutiei se afla ieri la program începând cu ora 8.00. Restul, sub diferite motive mai mult sau mai putin oficiale, a facut „punte” între cele doua sarbatori, lasând cabinetele goale.În ajun de importante sesiuni de examene, de final de an scolar, în Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului, în aceste zile bate vântul sau, mai exact, aproape trei sferturi din aparatul administrativ al institutiei a facut punte între sarbatorile de Pasti si 1 Mai. Mai exact, sub un motiv sau altul, mai mult sau mai putin oficial, cei mai multi dintre sefii principalelor compartimente nu pot fi gasiti decât de luni încolo. Mai mult, la unele cabinete, telefoanele secretarelor sunt programate pe tonul de fax si, în consecinta, nu ai cu cine comunica, decât poate în scris, iar raspunsul îl vei primi cu siguranta tot de luni încolo. Asadar, în cele doua zile de activitate, adica marti si miercuri, se poate constata ca activitatea Ministerul
ui Educatiei, cu mici exceptii citeste mai departehttp://www.gardianul.ro/2008/04/30/societate-c12/ministerul_educatiei_campion_la_absente_de_la_serviciu-s113225.html

miercuri, 23 aprilie 2008

Rata abandonului şcolar s-a triplat în 2007 faţă de 2000

Rata abandonului şcolar s-a triplat în 2007 faţă de 2000, iar peste 70.000 de copii sunt nevoiţi, în prezent, să muncească în loc să înveţe, arată un studiu realizat de organizaţia neguvernamentală "Salvaţi Copiii".
Muncile în care sunt implicaţi copiii îi transformă într-o categorie socială extrem de vulnerabilă, subliniază reprezentanţii "Salvaţi Copiii". Ei sunt obligaţi, pentru a supravieţui, să cerşească, să distribuie droguri, să spele parbrize sau să întreţină relaţii sexuale şi riscă zilnic să fie abuzaţi fizic şi psihic.O treime dintre copiii obligaţi să muncească sunt analfabeţi, 40% au un nivel redus al abilităţilor de scris şi citit, iar unul din cinci astfel de copii nu a fost niciodată la şcoală. Opt din zece copii care nu merg la şcoală sunt romi.Până la 15 mai, salariaţii pot direcţiona 2% din impozitul pe venit pentru asigurarea educaţiei grupurilor defavorizate prin campania "Ajută-i să înveţe şi altceva!". Anul trecut, prin această campanie s-au strâns peste 60.000 euro, care au ajutat peste 300 dintre copiii obligaţi la muncă pe stradă să meargă la şcoală.
Sursa: NewsInFoto: sxc.hu
Pe aceeaşi temă:
Elevii unui liceu din Zalău au primit aprobarea profesorilor pentru a fuma în curtea şcolii (Marţi 22 aprilie 2008)
Un elev de 16 ani a fost bătut de mai mulţi bărbaţi, în curtea şcolii (Joi 17 aprilie 2008)
Argeş: Un copil a fost grav rănit în curtea şcolii (Duminică 13 aprilie 2008)
Sclavagism cu minori - Firme ieşene cercetate penal pentru exploatarea copiilor (Miercuri 23 aprilie 2008)
Studiu: 5.000 de copii au fost abuzaţi sau neglijaţi în prima parte a anului 2007 (Joi 14 februarie 2008)
Studiu "Salvaţi copiii": 3.500 de copii au fost bătuţi de adulţi în 2007 (Sâmbătă 10 noiembrie 2007)
Comentariile cititorilorION: Saracia a deschis o prapastie sociala care tot se adinceste.SARACII DEVIN DIN CE IN CE MAI MULTI SI SI BOGATII MAI BOGATI SI INDIFERENTI DE SOARTA NATIUNII. O SA CONDUCEM AZI MAINE LISTA DE... [Comentarii integrale]

MECT a semnat un protocol cu Asociaţia profesorilor din Europa

Cristian Adomniţei a semnat, ieri, un protocol de colaborare cu Silano Marseglia, preşedintele Asociaţiei Europene a Cadrelor Didactice. Scopul protocolului este de a-i familiariza pe profesorii români cu sistemele educaţionale din statele memebre UE şi de a le facilita schimbul de experienţă educativă cu profesorii din alte ţări. Atât profesorii din învăţământul de stat şi privat, cât şi directorii şcolilor şi inspectorii şcolari vor beneficia de proiectele care se vor desfăşura în cadrul acestui parteneriat. Astfel, obiectivele protocolului sunt facilitarea accesului la educaţie sau îmbunătăţirea serviciilor de consiliere şcolară. „E un acord foarte important şi datorită lui profesorii vor călători în Europa pentru a culege experienţă. Acordul va contribui la creşterea calităţii în educaţie”, a apreciat Cristian Adomniţei. De asemenea, profesorii vor învăţa cum să promoveze egalitatea de şanse, iar formatorii profesorilor vor beneficia de cursuri de dezvoltare profesională şi formare continuă. (E.L.)
http://www.gandul.info/scoala/mect-a-semnat-un-protocol-cu-asociatia-profesorilor-din-europa.html?3934;2577558

Traian Băsescu a criticat din nou, astăzi, învăţământul românesc.

Şeful statului susţine că este nevoie de un învăţământ de calitate pentru a putea fi competitivi în Uniunea Europeană. Pe de altă parte, Traian Băsescu apreciază că programa elevilor români este prea încărcată.Preşedintele a făcut aceste declaraţii la Colegiul Spiru Haret, ai cărui elevi au participat azi la cea mai lungă lecţie din lume."Avem nevoie de un cod care să stabilească drepturile şi obligaţiile dascălului, dar şi obligaţiile elevului şi studentului şi obligaţia de a avea un sistem de educaţie de calitate. (...) Vă spun lucruri aspre, dar ele trebuie spuse, pentru că, ascunzându-le, nu găsim drumul către soluţii reale", a declarat Traian Băsescu.Peste 30.000 de elevi români şi cinci milioane de copii din peste 100 de ţări au participat, astăzi, la "Cea mai mare lecţie din lume". Scopul este acela de a atrage atenţia asupra nevoii de educaţie gratuită de calitate, în cadrul Săptămânii Globale pentru Educaţie. În cadrul lecţiei au fost exprimate păreri ale copiilor despre educaţie de calitate, cauzele excluderii de la educaţie şi cum s-ar putea opri discriminările.
Sursa: Realitatea TV

http://www.realitatea.net/180247_Peste-30-000-de-elevi-romani-vor-participa-la-o-lectie-record-menita-sa-atraga-atentia-asupra-dreptului-la-educatie-de-calitate-.html

Preşedintele Comisiei prezidenţiale pentru învăţământ, Mircea Miclea, a declarat, la "Cea mai mare lecţie din lume", că datoria profesorului este nu numai aceea de a se exprima "revendicativ", dar şi de a veni cu soluţii la problemele ridicate de sistemul de educaţie. Preşedintele Comisiei prezidenţiale pentru învăţământ a subliniat necesitatea realizării educaţiei timpurii. "Dacă investeşti de timpuriu în copil, acesta va avea de câştigat", a susţinut Miclea. Prezent la eveniment, preşedintele Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, Şerban Iosifescu, a atras atenţia asupra faptului că în unităţile şcolare din ţară există foarte puţine rampe de acces pentru copiii cu dizabilităţi iar, acolo unde acestea sunt, copiii nu pot avea totuşi acces la laboratoare şi la toaletă, întrucât nu au fost făcute amenajări în acest sens. Prezent la eveniment, preşedintele Traian Băsescu, replicând unui elev din sală care a spus că nu ar şti cu ce să înceapă dacă ar fi ministrul educaţiei, a spus, amuzat, că nici actualul ministru nu ştie.sursa Curentul http://www.curentul.ro/index.php/Social/Adomnitei-nu-stie-cu-ce-sa-inceapa.html

Comentarii pe forum- Realitatea tv

2/3) Postat de: Cornelia Vodoiu-normalitate si proprietate intelectuala Miercuri 23 aprilie 2008, 15:27
Totul nu este decat o minciuna. In Romania s-a investit in EDUCATIE inainte de 1989. Am investit noi parintii in scoala copiilor de la camin si pana la terminarea facultatii. La catedra nu mai sunt profesori. Am fost prizoniera 11 ani in Institutul de Chimie Timisoara al Academiei Romane pentru ca am aparat valorile familiei si ale scolii romanesti.A aparut o moda , copiii profesorilor fac scoala in strainatate, iar parintii seriosi sposorizeaza cu bani grei din meditatii tradarea acestor indivizi ce niciodata nu au respectat scoala. Suntem generatia e profesori, promotia 1982 si avem un cuvant de spus in ceea ce priveste dezastrul din invatamant creat intentionat de profesorii universitari si academicieni.Profesorii nostri s-au vandut pentru o plasa de carne sau pentru un miel de Pasti.Nu mai mintiti copiii!Il rog pe profesorul Ion Smeureaunu de la Academia de Studii Economice din Bucuresti sa vorbeasca de scoala de altadata deschisa tuturor copiilor. Cu respect, Profesor+chimist+ofiter Cornelia Vodoiu.

1/7) Postat de: sebi Miercuri 23 aprilie 2008, 21:54
pana nu dati salarii omenesti profesorilor tineri nu va mai fi niciodata in Romania invatamant de calitate,garantez asta.Degeaba facem investitii in scoli, materiale,calculatoare,etc daca profii nu sunt atrasi spre invatamant, salariile sunt mizereeee!
(2/7) Postat de: OTRAVA Miercuri 23 aprilie 2008, 21:28
BATE-TI??????????????????????? ARE DREPTATE BASESCU NU SE FACE NICI MACAR CLASA I K LUMEA :(
(3/7) Postat de: Miercuri 23 aprilie 2008, 21:16
Presedintele Basescu, expert in educatie, vizionar in politica externa, fin cunoscator media...alt personaj care le stie pe toate. Mai nou il preocupa educatia, 18 ani in ce tara a trait, sa zica mersi corpului profosesoral pentru ca macar ii tine la ore pe elevi.Plata ridicola, rezultate derizorii. Si asta e inceputul...
(4/7) Postat de: Laci Miercuri 23 aprilie 2008, 19:50
Nu-mi place de presedinte, dar acum are dreptate... Materii neadaptate cerintelor de piata si un standard elitist. Garda profesorala letargica din cauza rezultatelor slabe. Subfinantarea invtamantului de zeci de ani. Multimedia care incurajeaza doar consumul. Posturi nationale platite de contribuabili fara emisiuni educative. Profesori universitari si institutii neperformante - cui ii pasa de invatamant: de esti smecher si cu cunostiinte reusesti fara. Ai bani cumperi diplome. In sesiune inveti o zi/materie. Va mirati? Eu nu. Sunt profesor.

Lectorul Elena Udrea a căzut la mijloc între Băsescu şi Adomniţei

Ministrul Educaţiei s-a folosit de Udrea pentru a-i răspunde preşedintelui, care îşi exprimase îngrijorarea că universităţile din România sînt fabrici de diplome.
Traian Băsescu a criticat şi faptul că la toate instituţiile de învăţământ superior se pot face doctorate, menţionând că, de exemplu, în SUA, din 3.000 de universităţi doar 57 sunt acreditate să facă doctorate. Mai mult, la Congresul Naţional al Studenţilor, preşedintele a cerut „să se treacă imediat la clasificarea universităţilor, astfel încât cele mai multe să aibă ca obiectiv licenţierea, altele licenţierea şi masteratele şi doar câteva, repet câteva, care să poată face şi doctorate“. Cu toate că nu este prima dată când Traian Băsescu acuză mediocritatea din sistemul de învăţământ, ministrul Educaţiei, Cristian Adomniţei, reacţionează dur abia acum, la începutul campaniei electorale, lovind în concurentul său de la Primăria Iaşi. citeste mai departe
http://www.cotidianul.ro/lectorul_elena_udrea_a_cazut_la_mijloc_intre_basescu_si_adomnitei-43963.html
Mesaje pe forum

1
evanescentul 20-Apr-2008 20:59
Si Base dar si Adomnitei au dreptate
Fara indoiala ca basescu are dreptate cand afirma ca facultatile din Ro s-au transformat in tipografii de diplome de doctorat, dar dumnealui ar trebui sa se hotarasca: ori e invatamantul asta e asa ceva de care nici n-avem nevoie, de vreme ce chiar el fugea de profesori cand era numai un mucos si niciodata n-a prea pus baza pe invatamant (apropo, ati auzit de vreun studiu stiintific, sau macar vreun studiu politic semnat de dumnealui?), ori e timpul sa priveasca cu deriozitate fenomenul asta si sa ia masurile cuvenite cat inca nu e prea tarziu. Pe de alta parte, Adomnitei are dreptate, sa te cheme Udrea, sa te fii tarat prin toate formele de invatamant prin care ai trecut si peste noapte sa ajungi lector universitar, asta seamana cu o palma la adresa tuturor celor care si-au ros cu adevarat coatele pe bancile facultatilor si si-au pierdut noptile luptandu-se cu cartea ca sa ajunga lectori. Eu zic ca trebuie sa-i respectam pe dascalii adevarati dar si sa baram accesul neavenitilor si escrocilor la titluri stiintifice. Asta bineinteles ca nu va rezolva problemele de fond ale invatamantului romanesc, dar macar ar putea constitui un inceput!
raspunde
2

maria p. 21-Apr-2008 05:33
Base a uitat cum a ajuns Udrea lector ?
Afirmaţia domnului preşedinte potrivit căreia unele universităţile sunt fabrici de diplome din pacate este adevarata .Asa se explica si cazul Udrea.
raspunde
3
sososnel 21-Apr-2008 08:01
Fabrica de diplome
maria p. (21-Apr-2008 05:33)Base a uitat cum a ajuns Udrea lector ?Afirmaţia domnului preşedinte potrivit căreia unele universităţile sunt fabrici de diplome din pacate este mai grav este ca asa se explica si diploma acestui retardat care a ajuns ministrul educatiei. Cu o diploma luata de la o universitate care a transformat acordarea diplomelor intr-o mizerabila afacere. Isi face campanie electorala ieftina si golaneasca pe spatele interesului national. Greseste grav domnul Oprea : acest ipochimen cu fata de chelner nu va intelege niciodata invatamantul.
raspunde
4
sonya blair 21-Apr-2008 12:44
Intelegem ce faci, Basel mic si scump!
Are dreptate Adomnitei. Basescu generalizeaza pt ca oamenii intotdeauna sunt de acord cand aud de corputie, mediocritate, can e vreun scandal, romanului ii lucesc ochii de bucurie, insa Basescu numai arunca piatra in balta ca sa faca valuri si atat. Zero probe, zero argumente.
raspunde

Elevii români, premiaţi de NASA

Şase elevi dintr-un liceu constănţean au câştigat Marele Premiu la competiţia NASA.
Elevii constănţeni de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân“ au câştigat Marele Premiu la un concurs organizat de NASA la care au participat tineri din 11 ţări şi zece state din SUA şi la care România a mai primit alte 13 premii şi menţiuni. Marele Premiu NASA a fost câştigat de echipa alcătuită din Alexandru Băbeanu, Adela Căpilnaşiu, Claudiu Cherciu, Sevda Memet, Iren Reşit şi Daiana Toporau cu proiectul de cercetare „Dacia’s“, sub coordonarea profesorului Ion Băraru de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân“ din Constanţa.Premii I au fost acordate mai multor echipe, printre care şi elevilor de la Liceul Ovidius din Constanţa, care au mai primit şi premii 2 şi 3, dar şi menţiuni.
Acestea au ajuns şi la alte echipe de elevi de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân“. Juriul a fost alcătuit din mai mulţi cercetători de la NASA. Elevii au avut ca temă proiectarea unei staţii spaţiale circumterestre cu un anumit număr de locuitori care pot convieţui pe această staţie. Câştigătorii primesc drept premiu o vizită la NASA, pentru care trebuie totuşi să îşi asigure din fonduri proprii călătoria până în Statele Unite.La competiţia organizată de NASA, Space Settlement Design Contest, au participat 156 de echipe formate din 840 de elevi şi studenţi sub coordonarea a 74 de profesori. La concurs s-au înscris cu proiecte elevi din Bulgaria, Canada, China, India, Iran, Japonia, Pakistan, România, Singapore, Slovenia, Uruguay, dar şi din statele California, Florida, Georgia, Kentucky, Maryland, Missouri, New Jersey, New York, Dakota de Nord şi Utah.
sursa Cotidianul
http://www.cotidianul.ro/elevii_romani_premiati_de_nasa-44064.html

Adomniţei stă bine. Pe hârtie

Raportul de activitate al lui Adomniţei: bani în infrastructură, calculatoare şi salarii, plus un pachet de legi pentru educaţie, care este în stadiu de proiect.
Cu câteva zile înainte de a intra în campania electorală pentru Primăria Iaşi, ministrul Educaţiei, Cristian Adomniţei, a făcut astăzi bilanţul unui an de când conduce ministerul. Începând cu anul şcolar 2007-2008, testele naţionale de admitere la liceu au fost înlocuite cu tezele cu subiect unic.Astfel, admiterea în clasa a IX-a pentru anul şcolar 2008-2009 se va face pe baza rezultatelor de la tezele cu subiect unic şi a mediei claselor V-VIII. În ceea ce-i priveşte pe profesori, aceştia nu vor mai susţine examen de titularizare şi vor beneficia de prime de vacanţă anuală şi tichete de masă.citeste mai departe http://www.cotidianul.ro/adomnitei_sta_bine_pe_hartie-44080.html

miercuri, 16 aprilie 2008

Scutirile medicale distrug sănătatea elevilor

UE cere 3 ore de sport pe săptămână, dar România zice pas şi are în programă doar 1 oră pe săptămână.
Baza sportivă a Liceului Teoretic „C.A.Rosetti” din Capitală s-a transformat în cartier de vile

Cu toate că Parlamentul European a recomandat, la sfârşitul anului 2007, tuturor statelor membre să crească numărul orelor de educaţie fizică la trei pe săptămână, în România, Ministerul Educaţiei nu a reuşit să facă, deocamdată, nimic în acest sens. Elevii au maximum 2 ore de educaţie fizică pe săptămână. Conform actualei programe, elevii români au între una - două ore pe săptămână. Acestei situaţii i se adaugă numărul mare de scutiri medicale pe care le aduc elevii la şcoală, pentru a scăpa de „tortură”. Profesorul Tibi Vlad are ore la 13 clase de liceu, dar dacă adună numărul tuturor elevilor care au scutiri medicale, constată că are aproape două clase absente.
„Am 49 de elevi cu scutiri medicale. Unii sunt scutiţi pe bună dreptate, dar 60% dintre ei vin cu scutiri fără să fie bolnavi. Noi (n.r. - profesorii) nu avem ce să facem. Trebuie să le respectăm, pentru că dacă se întâmplă ceva cu ei, noi suntem responsabili! Mai mult, educaţia fizică are concurenţi serioşi: internetul, barurile, lipsa terenurilor şi lenea!”, ne-a spus dl. Tibi Vlad. Chiar elevii domnului profesor spun că aceia care nu vor să facă educaţia fizică aduc ca motive echipamentul prea greu, pe care trebuie să-l care la şcoală, lenea sau scăderea mediei generale din cauza notelor de la educaţie fizică. Oricum, notele sunt peste 8. „Dacă le dau note mici, nu mai vin la ore. Dacă îi văd că îşi dau silinţa, că muncesc, apreciez şi îi recompensez. Obiectivul este să facă mişcare, nu să îi transform în sportivi de performanţă”. citeste tot articolul http://www.gandul.info/scoala/scutirile-medicale-si-retrocedarile-fac-elevii-obezi.html?3934;2559887

Stick-urile gratuite sunt mai nou ...opţionale
După ce parlamentarii s-au gândit să dea tuturor elevilor memory stick-uri (dispozitive de memorie detaşabile), s-au răzgândit, dar doar pe jumătate. Stick-urile cu manualele şcolare electronice vor ajunge doar la elevii care solicită să le primească. „Nu am pus chestiunea asta în lege. Am gândit-o ca fiind utilă la nivelul instrucţiunilor de punere în aplicare, dar acum credem că este bine să corectăm lucrul acesta şi să aduăgăm explicit faptul că distribuirea se face opţional”, a spus Varujan Pambuccian, preşedintele Comisiei pentru Tehnologia Informaţiei, din Camera Deputaţilor. Adevărul este că iniţiatorii propunerii legislative care a şi fost votată, cu majoritate de voturi, marţi, în Camera Deputaţilor, au omis să specifice multe lucruri. Dar una peste alta, măcar pot face estimări: într-o primă etapă, aproximativ 10-15% dintre elevi vor opta pentru stick-urile cu manuale şcolare, crede Varujan Pambuccian. (E.L.)http://www.gandul.info/scoala/stick-urile-gratuite-sunt-mai-nou-optionale.html?3934;2560274

Protest. Tichetele cadou se reîntorc în buzunarele dascălilor
Ne ajutau să supravieţuim”, ne-a spus profesoara Elena Pandea, de la Şcoala 96. Femeile de serviciu, portarii sau bucătăresele angajate în unităţile de învăţământ sunt însă categoria cea mai afectată. Teodora Trandafir, spălătoreasă la Grădiniţa 167, este văduvă şi are o fată la facultate, care a trecut de la învăţământul la zi la seral, pentru a-şi lua un serviciu, deoarece salariul de 520 de lei al mamei nu este suficient. „Cu banii ăştia trebuie să ne descurcăm.
Vom ajunge să nu avem din ce trăi. Merg cu datorii de la salariu la salariu. Nimeni nu se gândeşte şi la noi”, ne-a spus dna Teodora. Pe 26 martie, guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă prin care interzicea acordarea tichetelor cadou bugetarilor. La începutul acestei săptămâni, Varujan Vosganian, ministrul Finanţelor, a spus că va modifica articolul din ordonanţă, care se referă la acest aspect, după ce profesorii au intrat în grevă japoneză. Profesorii însă nu s-au mulţumit cu o simplă declaraţie de presă şi au cerut abrogarea respectivului articol, ceea ce s-a întâmplat, fiindcă guvernul a decis, în cadrul şedinţei de ieri, că bugetarii vor primi din nou tichetele cadou.
„Tăriceanu-i pentru noi Corogeanu doi!“, „Vosganian golanul, Aoliţei şi cu ei sunt miniştri de 2 lei!” (sloganurile profesorilor la mitingul de ieri)citeste tot http://www.gandul.info/scoala/profesorii-au-strigat-guvernul-a-cedat-video.html?3934;2559903

Tehnologiile mileniului

Creatorul amprentarii ADN este in fruntea listei de nominalizati la Millennium Technology Prize, un soi de Nobel neoficial pentru tehnologie, al carui cistigator va fi anuntat pe 11 iunie.
Geneticianul britanic sir Alec Jeffreys a observat, examinind o radiografie in cadrul unui experiment ADN, ca structura ADN a unui om este un cod unic, echivalentul unei amprente. Tehnica sa de amprentare ADN a revolutionat domeniul medico-legal si investigarea politieneasca, a rezolvat problema paternitatii si disputele pe tema imigratiei.Acum, la 24 de ani de la descoperirea sa, omul de stiinta este primul finalist la a treia editie a Millennium Technology Prize, unul dintre cele mai prestigioase premii ce pretuiesc inovatia, acordat o data la doi ani pentru o tehnologie ce „imbunatateste semnificativ calitatea vietii umane atit astazi, cit si in viitor“, informeaza BBC.Premiul va fi inminat de Academia de Tehnologie din Finlanda, fundatie independenta pusa pe picioare de industria finlandeza in parteneriat cu guvernul.
Cistigatorul va primi 800.000 de euro, ceilalti finalisti urmind a fi rasplatiti cu cite 115.000 de euro. Alec Jeffreys, stabilit in prezent la Universitatea din Leicester, s-a declarat onorat de nominalizare. „ADN-ul a capturat imaginatia publicului. Apare in fiecare zi in ziare si la televizor, iar tehnologia a afectat vietile a 20 de milioane de oameni.De fiecare data cind vine vorba despre un test ADN se creeaza o drama pentru acea persoana, fie ca e vorba despre un tata care afla de fiul sau, o familie de imigranti reunita sau un nevinovat salvat de la pedeapsa cu moartea“, a declarat el pentru BBC. Scopul cercetarilor prezente, spune Jeffreys, il reprezinta reducerea timpului scurs intre testul ADN si obtinerea rezultatului. citeste mai departe http://www.cotidianul.ro/un_milion_de_euro_pentru_tehnologiile_mileniului-43090.html

Adomniţei intervine brutal în SNSPA

Ministrul Educaţiei l-a schimbat pe rectorul SNSPA, încălcînd autonomia universitară. Adomniţei l-a numit interimar pe Paul Dobrescu, fostul consilier al lui Ion Iliescu
Ministrul Educaţiei, Cristian Adomniţei, a emis primul ordin prin care numeşte alt ordonator de credite la Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative (SNSPA), rectorul Mihaela Vlăsceanu fiind practic demisă. Conducătorul interimar al instituţiei de învăţămînt este chiar cel care voia să ocupe funcţia de rector, Paul Dobrescu, prorector al SNSPA. Conform Legii învăţămîntului, ministrul Educaţiei poate suspenda din funcţie un rector doar într-o singură situaţie. Şi anume, ministrul pregăteşte un referat foarte bine argumentat pe care îl supune senatului universităţii, care votează sau nu cererea ministrului.Dacă cel puţin două treimi dintre membrii senatului sînt de acord cu schimbarea rectorului, atunci se declanşează procedura de alegere a unui nou rector. citeste mai departe http://www.cotidianul.ro/adomnitei_intervine_brutal_in_snspa-43688.html

Ministerul negociaza talentul la... numar de locuri

Diana Iuga, eleva in clasa a 4-a la Colegiul de Arte Regina Maria din Constanta nu va pleca la Cluj la faza nationala a Olimpiadei de interpretare muzicala....De ce? Pentru ca numarul de locuri acordate de MECT fiecarei zone este limitat….de buget?!!

La Olimpiada de interpretare muzicala, faza nationala de la Cluj, vor merge numai unii dintre cei care au castigat premiul I la faza pe zona. De ce? Pentru ca numarul de locuri acordate de MECT fiecarei zone este limitat….de buget!! In Romania anului 2008 MECT face economie, cand vine vorba despre elevii viitori artisti. Copiii trebuie obisnuiti de mici, ca pentru talentul lor "cei mari " de la guvern nu au bani niciodata. Nu trebuie sa se invete numai cu orele petrecute in studiu in fata partiturii, cu vorbele de "duh" aruncate de colegii de generatie, care nu le inteleg pasiunea pentru ceva "cu care se moare de foame" ci si cu cinismul nejustificat totusi al celor mari. Am aflat cu mirare ca, desi apare castigatoare a premiului I la faza zonala, la categoria ei de varsta si la instrument, Diana Iuga, eleva in clasa a 4-a la Colegiul de Arte Regina Maria din Constanta nu va pleca la Cluj la faza nationala.
"Nimeni nu poate face nimic!" , imi explica Diana, bineinteles, cautand in reactia mea o speranta.
"De ce?" ….
"Asa a venit de la "minister"!" Si vocea i se face grava ca a unui om mare. "Eu oricum nu mai merg la nici o olimpiada, o sa ma duc la alte concursuri". Pe chipul ei se citeste dezamagirea.
Cum sa ii explici unui copil ca desi a luat premiul I la faza zonala, nu poate pleca mai departe la faza pe tara, pentru ca e limita de locuri? Adica, practic, pe langa concursul propriu-zis intre copiii de aceeasi varsta, si la acelasi instrument, mai exista unul, nedeclarat, intre copiii de varste diferite si instrumente diferite.
Dupa ce au fost alesi cei 23 de copii cu premiul I la faza zonala desfasurata la Constanta pentru inca noua alte judete (numar reprezentand toate instrumentele si categoriile de varsta), au trebuit sa ramana acasa 8 dintre ei. Ministerul a alocat bani numai pentru 15....
Cum se face selectia celor care vor reprezenta zona la nationala? In functie de punctaj, stabileste comisia. Adica dintre premiile I vor pleca in ordinea descrescatoare a punctajului cei cu 100, 99, 98 de puncte.
Diana a luat premiul I cu 97 de puncte. Adica e cea mai buna violonista la categoria ei de varsta din noua judete, va ramane insa acasa, pentru ca cei de la alte instrumente si categorii de varsta au primit un punctaj mai mare decat al ei incadrandu-se in limita impusa de MECT.
In Romania anului 2008, se negociaza numarul de copii talentati, in functie de buget?! Oare chiar nu s-ar fi gasit bani cu care sa se acopere cheltuielile de participare pentru toti premiantii cu locul I la faza zonala? Sau in Romania se face politica descurajarii celor inzestrati si capabili de performanta inca de pe bancile scolii?
Desi pentru copiii care trec prin aceasta experienta de "uite premiul, nu e premiul" intamplarea este o drama; pentru MECT olimpiada devine inca un prilej sa se bifeze o activitate prin care MECT finanteaza si sustine tinerele talente.
Decat asa.. cu jumatati de masura.. mai bine lipsa!
Aratand trofeul in fata clasei, Diana a zis cu modestie "E de plastic, mai am cateva acasa… nu fac nimic cu el".
Cu diploma de "premiulintaicarenumergelanationala", Diana nu va face nimic, pentru ca va trebui mereu sa explice cum vine chestia asta. Va trebui sa gaseasca cuvinte ca sa ii scuze pe cei mari ca nu au gasit o strategie ca acest lucru sa nu se intample.
In fiecare zona din tara comisiile au fost puse sa aleaga premiantii apoi, din cauza limitei de locuri, sa mai taie cateva aripi ale celor la care locurile s-au terminat.
Din ce in ce mai putini copii isi doresc sa urmeze o cariera in interpretare muzicala. Si cei care isi aleg asta, sunt in curand loviti de sistem.
Ministerul Educatiei a facut cateva victime
(prin decizia de a impune limita de locuri , cifre total nefondate, neproportionale cu numarul de judete din fiecare zona, cu numarul copiilor cu potential inalt) in randul copiilor. Atragem atentia ca aceste victime sunt chiar cei care mai tarziu, mergand pe scenele lumii isi vor aduce aminte de cele petrecute in tara, si vor alege probabil sa ramana in strainatate unde pentru talent, munca, seriozitate, nu exista limita de locuri…. ci programe de incurajare, sustinere financiara, politici specifice de mentinere a performantei care chiar sunt facute pentru a ajuta copiii si tinerii talentati nu numai pentru a crea aceasta impresie.

Cine este Diana Iuga, membru de excelenta IRSCA Gifted Education?
Iuga Diana are 10 ani si este o violonista de exceptie, olimpica nationala la vioara. Chiar in 23 martie 2008 a luat premiul I la faza zonala si ar fi trebuit sa mearga la Cluj, la Olimpiada pe tara la vioara, interpretare muzicala, daca MECT nu i-ar fi retezat aripile 'dupa buget'..
In 2007 a iesit pe locul al doilea la un punct diferenta de primul clasat, datorita conditiilor foarte grele in care a fost nevoita sa repete, si distantei mari la care se afla Constanta de Cluj unde s-a tinut Olimpiada Nationala de Interpretare Instrumentala. Este cea mai buna eleva din clasa luand premii si la alte concursuri.
In curand o sa pun pe You Tube inregistrarea cu interpretarea de la faza zonala a olimpiadei.
Diana studiaza si cate 6 ore pe zi la vioara dar nu vine niciodata nepregatita la scoala , este un copil special, care invata cu placere, mereu vesela, cu o intelegere profunda a realitatii, o vorba buna pentru fiecare, gata sa ii sprijine pe colegii care ii cer ajutorul. Un copil minunat!
-- Adina Tulbure ,
M.A.
Director cercetare tehnologii didactice inovative IRSCA Gifted Education www.supradotati.ro www.abecedar.com

marți, 15 aprilie 2008

Lecţii de plăcere-Myria Educaţional 2008

Lideri de piaţă din domeniul IT – hard şi soft – colaborează pentru un învăţământ modern.
Vreţi să ştiţi exact ce site-uri accesează copilul dv., în timp ce nu-l puteţi supraveghea? Doriţi să cunoaşteţi cu cine a stat de vorbă pe Messenger sau ce mail-uri a primit şi a trimis? Cu ce jocuri şi-a umplut timpul? Ori, pur şi simplu, v-aţi dorit ca fiul sau fiica să nu stea în faţa computerului până-i ajung cearcănele la buze? Ei bine, dacă aţi dorit un sistem care să vă asigure un control parental total al relaţiei copilului dv. cu lumea mare şi diversă a Internetului, trebuie să ştiţi că de acum aveţi şansa ca aşa ceva să existe. Mai precis, de vinerea trecută, când a fost lansat pe piaţă programul Myria Educaţional, unul dintre cele mai interesante proiecte ce-şi propune să îmbine jocul cu învăţarea, transformând lecţiile în poveşti captivante, iar lucrările de control în adevărate aventuri în care eroii eduCreativ cântăresc cunoştinţele celor mici.
Myria eCreativ este soluţia completă oferită de parteneri puternici de pe piaţa IT-ului pentru crearea unui mediu virtual de lucru de ultimă generaţie pentru promovarea unui educaţii de calitate. Programul propune două noi sisteme desktop dedicate: Myria eCreativ 6+ (pentru ciclul primar) şi Myria eCreativ 10+ (pentru ciclul gimnazial), configurate pe o soluţie hardware certificată Windows Vista® Home Premium, capabilă să suporte aplicaţii multimedia şi jocuri avansate. Partenerii în proiect sunt Complet Electro Serv SA (CES), membră a grupului Altex, Microsoft România, Siveco România, AMD şi AltFactor. sursa
http://www.gandul.info/scoala/myria-educational-2008-lectii-de-placere.html?3934;2550903

Provocările secolului XXI pentru viitorii savanţi

Prezentarea captivanta, gen spectacol, pe înţelesul publicului larg, a fenomenelor stiintifice sau a formulelor complicate( Arta prezentarii vizuale ).
Şi oamenii de ştiinţă pot deveni staruri, încearcă să demonstreze varianta autohtonă a concursului FameLab, aflată la a doua ediţie. Paralel, o altă competiţie ştiinţifică ambiţionează elevii şi studenţii să rezolve provocările tehnologice ale secolului XXI.
Starurile sînt asociate, de regulă, cu tenuri impecabile, priviri plastice şi talent artistic. FameLab, în schimb, propune o variantă intelectuală la concursurile de tip Megastar.Varianta românească a concursului britanic, înfiinţat în 2004, care se desfăşoară în cadrul Festivalului de Ştiinţă Cheltenham, se află la a doua ediţie. Scopul acesteia este de a-i promova mediatic pe cei mai talentaţi români într-o finală organizată sub formă de spectacol. Trei minute le stau participanţilor la dispoziţie pentru a-şi susţine prezentarea ştiinţifică în faţa unui juriu format din oameni de ştiinţă şi jurnalişti. Partea cea mai dificilă constă în a transpune formulele complicate în prezentări captivante, pe înţelesul publicului larg.Spre exemplu, finaliştii britanici ai ediţiei de anul trecut s-au ajutat de un păianjen din plastic, de un pachet de cărţi de joc şi chiar de o doză de bere Guinness. Românii nu s-au lăsat însă mai prejos. Printre temele abordate de români s-au regăsit viaţa sexuală a broaştelor, cauzele îngustării plajei de la Vama Veche şi modul în care orbii joacă şah.„Atractivitatea prezentărilor competitorilor britanici şi celor autohtoni a fost perfect compatibilă“, a declarat pentru Cotidianul Gabriel Ivan, education and science projects manager la British Council. Cei mai buni trei participanţi din fiecare oraş vor fi selectaţi pentru finala competiţiei, care va avea loc la Bucureşti, pe 17 mai. O altă competiţie invită elevii şi studenţii din România şi Republica Moldova să se dueleze ştiinţific. Site-ul de ştiri specializate stiinta.info, iniţiat de un grup de doctoranzi români la universităţi din afara ţării, şi revista „Terra Magazin“ aşteaptă eseurile românilor pe marginea uneia dintre cele 14 provocări tehnologice ale secolului, prezentate în luna februarie de Academia de Inginerie a Statelor Unite. „Aceste provocări reprezintă slujbele care le vor oferi un viitor decent tinerilor de azi“, a precizat Adrian Buzatu, doctorand în fizica particulelor la Universitatea McGill din Montreal şi reprezentantul portalului stiinta.info. Ideea iniţierii unei competiţii le-a venit doctoranzilor după ce au jurizat ei înşişi o serie de olimpiade de ştiinţă experimentală, organizate de unele şcoli din străinătate.Adrian Buzatu povesteşte că, în Canada, competiţiile îi pun pe tineri să participe la experimente reale, spre deosebire de România, unde „olimpiadele de ştiinţă sînt excelente, dar lasă de dorit la partea experimentală“. „Mi s-a întîmplat să ajung la naţională şi abia acolo la proba practică să văd pentru prima dată o bobină şi un condensator despre care studiasem un semestru întreg în clasa a XI-a!“, a mărturisit el. Toţi tinerii sînt invitaţi să participe, chiar şi cei de la sat, a adăugat doctorandul român. Aceştia au trac ştiinţific şi se tem că nu sînt îndeajuns de pregătiţi. Tocmai de aceea organizatorii se gîndesc să ofere o menţiune specială celei mai bune lucrări care va veni de la o şcoală rurală. Toate lucrările pot fi trimise la adresa concurs@stiinta.info pînă pe 15 mai
sursa -Cotidianul http://www.cotidianul.ro/provocarile_secolului_xxi_pentru_viitorii_savanti-43465.html

A murit ultimul colaborator al lui Einstein

Fizicianul american John Wheeler, cel care a folosit primul termenul de gaură neagră, a decedat la sfîrşitul săptămînii trecute, la 96 de ani.
A participat la crearea bombei atomice, a impus termenul de gaură neagră în comunitatea academică şi a încercat în zadar să termine proiectul “teoriei unificate” al mentorului său, părintele fizicii moderne, Albert Einstein. Fizicianul american John Wheeler a murit la 96 de ani de pneumonie, în casa sa din New Jersey. Colaborator al lui Einstein, Wheeler a fost implicat în proiectul Manhattan, ajutînd la dezvoltarea bombei atomice. A fost însă unul dintre puţinii oameni de ştiinţă care nu au regretat participarea lor la dezvoltarea acestei arme, după ce a fost folosită împotriva Japoniei. Din contră, Wheeler a regretat doar că nu a fost creată mai devreme, pentru a pune capăt războiului din Europa citeste mai departe http://www.cotidianul.ro/a_murit_ultimul_colaborator_al_lui_einstein-43544.html

luni, 14 aprilie 2008

Inteligenţa copiilor, afectată de E-uri

O echipă de cercetători a analizat efectul coloranţilor artificiali din produsele alimentare asupra comportamentului copiilor. Printre simptomele sesizate de aceştia sînt depresia şi accesele de furie.
Cercetătorii Universităţii Southampton au studiat efectul a şase aditivi alimentari şi au ajuns la concluzia că inteligenţa copiilor este cu atît mai afectată cu cît creşte cantitatea de E-uri pe care aceştia o consumă. Încă din 1970 se discută despre efectul E-urilor asupra comportamentului, însă dezbaterile s-au intensificat după apariţia acestui studiu.Cei şapte aditivi, printre care şi E110, folosit în special în sucuri şi dulciuri, dar şi tartrazina, adică E102, provoacă accese de furie în rîndul copiilor, conform independent.co.uk. Mai mult, cei doi coloranţi pot afecta coeficientul de inteligenţă a copiilor cu pînă la cinci puncte şi sînt la fel de nocivi pentru copii precum benzina cu plumb, informează telegraph.co.uk.Cei şase coloranţi vizaţi în studiu au fost tartrazină (E102), roşu alimentar (E124), galben auriu (E110), azorubina (E122), galben de quinoleină (E104) şi roşu alura (E129).Studiul a fost comandat de Agenţia pentru Siguranţa Alimentară din Statele Unite, care a recomandat înlăturarea produselor care conţin aceşti aditivi. citeste mai departe
http://www.cotidianul.ro/inteligen__a_copiilor__afectat___de_e_uri-43480.html

Liceenii vor pica pe capete la examenul de Bacalaureat

Dupa afisarea pe site, in forma definitiva, a variantelor de subiecte pentru examenul de Bacalaureat, sesiunea 2008, reactiile agentiilor de evaluare si de asigurare a calitatii in invatamant au fost foarte vehemente. „Subiectele pentru Bacalaureatul 2008 au fost concepute pe o structura noua si atat de dificile, incat incurca pana si o parte dintre profesori. Recenta modificare a subiectelor reduce cu cel mult 10-15% gradul de dificultate al acestora“, se precizeaza intr-un comunicat al Asociatiei Profesionale pentru Educatie si Cercetare – EDU CER. In consecinta, autorii documentului considera ca sesiunea din acest an al bacalaureatului va fi o catastrofa si foarte multi tineri vor pica mai ales la proba de matematica: „Punerea subiectelor in dezbatere publica, cu doar doua luni inainte de examen, face ca orice posibile schimbari sa ramana fara efect, nemafiind timp de studiu a celor 1.800 de itemi propusi, doar la disciplina matematica“, se mai subliniaza in comunicat. In replica, aflam ca, „in medie, rata de interventie asupra celor 43.500 de subiecte (grupe de itemi) pentru cele 145 de discipline la care se poate sustine
examenul de bacalaureat a fost de 4%. Interventiile au constat in simplificarea continutului unor cerinte ale subiectelor pentru facilitarea rezolvarii sarcinilor de lucru, in reformularea unor parti de subiecte pentru diminuarea si echilibrarea gradului de dificultate si in corectarea erorilor de tehnoredactare“, se mentioneaza intr-o informare data de catre Ministerul Educatiei. In privinta interventiei de modificare a subiectelor de la matematica, ministerul sustine ca s-a operat in proportie de 22%. La celelalte discipline, interventiile pe subiecte a fost intre 2-5%. sursa
http://www.gardianul.ro/2008/04/15/societate-c12/liceenii_vor_pica_pe_capete_la_examenul_de_bacalaureat-s112459.html

duminică, 13 aprilie 2008

Specialistii europeni: stresul elevilor naste violenta in scoli

«Scoala n-ar trebui sa fie un chin»
Participantii la seminarul de la Madrid au dezbatut si tema suprasolicitarii in clasele primare. “Ar trebui sa se tina cont de socul pe care il au copiii la intrarea in invatamant. Programele prea incarcate ii determina pe acestia sa urasca scoala si sa fie stresati de procesul de invatamant. Scoala n-ar trebui sa fie un chin. In Romania, cauzele violentei le putem gasi si in disparitia uniformelor, care este legata de saracie. In mediul scolar, toti copiii ar trebui sa fie egali, sa aiba apartenenta la grupul de invatare. Violenta vine din frustrarile acumulate, pentru ca la noi conteaza cum ajungi la scoala, ce caiete ai si cu ce te imbraci. In orice caz, fara implicarea autoritatilor, a comunitatii, a individului, a familiei si a mediului educational nu se vor obtine rezultate. Cu totii suntem raspunzatori de existenta violentei. In plus, trebuie neaparat sa se gaseasca o forma de invatamant adecvata fiecarei varste. Trebuie lucrat cu psihologi, trebuie identificate nevoile copilului la nivel de scoala. Nu-i poti impune unui elev sa faca matematica la superlativ, cand el este bun la muzica sau la desen. Este de ajuns un invatamant de baza si, in functie de talentul si pasiunea unui copil, sa-l ajuti sa si le dezvolte si sa se indrepte catre o cariera. Copiii nu trebuie vazuti ca o masa amorfa. Nu ii tai capul copilului pentru ca nu stie matematica, ci ii dezvolti celelalte aptitudini”, a precizat prof. Borzan. Aceasta a mai afirmat ca o mare problema o constituie faptul ca profesorii nu sunt protejati de lege daca aplica legea. Mai exact, dascalii care dau note proaste risca sa fie agresati de elevi.citeste tot articolul http://www.gardianul.ro/2008/04/14/societate-c12/specialistii_europeni_stresul_elevilor_naste_violenta_in_scoli-s112407.html

Soluţii pentru revigorarea educaţiei propuse de Petru Daniel Funeriu

Învăţământul românesc: ineficient, irelevant, inechitabil, de slabă calitate .
Tragem totuşi cu ochiul în ogradele vecine şi aflăm că nu suntem chiar singura ţară din Europa care nu are un sistem educaţional performant. În ceea ce priveşte învăţământul superior, nu prea sunt cazuri de universităţi de succes. Cele care ne domină şi ne dau exemple de universităţi de succes sunt SUA şi Asia. Astfel că educaţia este o problemă a Europei. În ceea ce priveşte universităţile româneşti, nu avem niciuna în topul celor mai performate din lume, iar dacă ar exista un "Top 1000", probabil că nu ne-am regăsi nici acolo. Mai grav este faptul că în prezent aproximativ 24 la sută dintre elevi părăsesc prematur sistemul de învăţământ şi abia 20 la sută dintre cei care reuşesc să termine liceul sunt absolvenţi ai unei universităţi, în condiţiile în care sistemul educaţional ar trebui să asigure educarea maselor, nu doar educarea unui procent mic. Toate aceste probleme au fost evidenţiate la un seminar ce a avut loc la Braşov şi la care au participat rectori, profesori universitari şi eurodeputaţi. Scopul a fost găsirea unor soluţii pentru a accelera reforma în învăţământul românesc.
Soluţiile necesită timp!
Prezent la seminar, vicepreşedintele Comisiei Prezidenţiale pentru analiza şi elaborarea politicilor din domeniul educaţiei şi cercetării din România, Petru Daniel Funeriu, a prezentat câteva soluţii pentru revigorarea educaţiei, nu înainte însă de a-i pune diagnosticul actualului sistem: "ineficient, irelevant, inechitabil şi de slabă calitate". Însă, conform afirmatiei lui Funeriu, primul pas a fost făcut: elaborarea Pactului pentru Educaţie. Urmează elaborarea unei strategii pentru Educaţie şi introducerea legislaţiei (pachetul de legi asumat politic de către toţi). Însă partea cea mai dificilă este implementarea acestora, conform vicepreşedintelui comisiei prezidenţiale. Printre cele mai importante măsuri amintite de către Funeriu ce stau la baza reformării educaţiei se află organizarea ciclului de învăţământ, precum şi implementarea unui curriculum flexibil şi centrat pe competenţele necesare dezvoltării personale şi economiei cunoaşterii. Pentru universităţi, soluţiile ar putea fi diferenţierea acestora şi centrarea resurselor cât şi modernizarea managementului şi conducerii universităţilor (aceasta fiind partea cea mai dificilă). "Suntem în faza în care transmitem informaţia cu creta pe tablă. O reformă se poate face doar cu resure umane," a afimat şi preşedintele Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior, Ioan Dumitrache. Acesta a subliniat, de asemenea, necesitatea înfiinţării unor institute de cercetare în cadrul universităţilor, dat fiind faptul că 80 la sută din cercetarea fundamentală se realizează chiar în universităţi.sursa-Curentul http://www.curentul.ro/index.php/Social/Invatamantul-romanesc-ineficient-irelevant-inechitabil-de-slaba-calitate.html

Adolescentii romani, in cautarea celebritatii obtinute cu pumnii si camera de filmat

Aflati in cautarea faimei si colcaind de violenta specifica virstei, adolescentii au gasit rampe de lansare in site-urile de tip YouTube. Tinerii agresori isi inregistreaza victimele in timp ce le impart lovituri si le umilesc, apoi posteaza clipurile pe Internet, cu scopul de a fi admirati. Pentru a afla mecanismele din spatele dezvoltarii acestui fenomen, cotidianul.ro a stat de vorba cu citiva experti in domeniu. O majoreta de 16 ani sechestrata intr-o casa si batuta, timp de treizeci de minute, de sase tinere cu virste intre 14 si 17 ani. Nici un detaliu nu a scapat camerei de filmat prezente la scena de violenta. Batausele s-au ales cu un filmulet pe care l-au postat pe YouTube si MySpace, iar victima, cu o spitalizare.Evenimentul s-a petrecut recent in Statele Unite, insa nici Romania nu este straina de scene de acest tip, ultimul episod fiind cel al bucurestencei de 12 ani, care a fost batuta, tunsa cu forta si arsa cu tigara de catre trei liceence.
La fel ca in incidentul de peste Ocean, totul a fost surprins, pas cu pas, de ochiul impasibil al unei camere de filmat. Intrebata de catre cotidianul.ro care sint motivele pentru care tinerii agresori isi imortalizeaza faptele reprobabile si le fac publice cu ajutorul Internetului, psihopedagogul logoped Ionela Mitrea a declarat: “Chiar daca societatea da o conotatie negativa anumitor comportamente, pentru adolescenti acestea pot fi pozitive, in sensul ca sint ceva de dorit.E vorba despre faima, succes, realizare intr-un anumit plan social, iar cind apari la televizor sau pe Internet devii «cineva». Adolescentii isi doresc foarte mult sa iasa din anonimat si singur ca accentueaza anumite comportamente pe care le cred bune, de dorit”. Anda Pacurar, psiholog terapeut si redactor al publicatiei “Psihologia azi”, subliniaza si ea ca batausii virtuali au ca trasatura comuna dorinta de a iesi in fata: “Adolescentii trec printr-o perioada de schimbare, de definire, si simt ca trebuie sa se revolte impotriva regulilor pentru a fi remarcati.citeste mai departe http://www.cotidianul.ro/adolescentii_romani__in_cautarea_celebritatii_obtinute_cu_pumnii_si_camera_de_filmat-43298.html

BACALAUREAT 2008-Comunicat EDU CER

Asociatia Profesionala Pentru Educatie si Cercetare - EDU CER http://www.educer.ro/
Bucuresti, 12 aprilie 2008
EXAMENUL DE BACALAUREAT 2008

De 1 martie 2008, elevii din clasa a XII-a au primit de la Ministerul Educatiei un martisor otravit: subiecte pentru bacalaureatul 2008 pe o structura noua si mult mai dificile decat cele din anii trecuti. Asa de grele incat incurca si o parte dintre profesori. Recenta modificare a subiectelor reduce cel mult cu 10-15% gradul de dificultate al acestora.

In ce constau erorile Ministerului:

In lipsa unui examen de admitere la liceu riguros, care sa selecteze pentru profilul real doar pe acei elevi care au talent si se dovedesc performanti in studiul disciplinelor stiintifice, au ajuns sa studieze la acest profil, in special la matematica-informatica, circa 40-45% dintre elevi, fata de 15-20%, care ar avea in mod cert o inteligenta teoretica, abstracta, inclinata spre conceptual. Ceilalti 25%, aproximativ 60.000 de elevi, n-au alta vina decat aceea ca au aspirat prea sus, fara ca nimeni sa le spuna ca gresesc.


Orientarea si consilierea profesionala din gimnaziu este de proasta calitate, sau inexistenta. In tari europene, inaintea intrarii la liceu, elevii si parintii primesc o fisa individuala cu recomandari, care le propune un traseu individual de invatare, apropiat personalitatii fiecaruia. In majoritatea gimnaziilor noastre asa ceva nu se intampla. Mai mult, o evaluarea aberanta, cum a fost aceea produsa prin tezele unice, deformeaza imaginea elevilor despre ei insisi si a parintilor despre copiii lor. Ce sa creada parintii cand copiii lor au primit 10 la tezele unice? Ca au in casa niste genii, de care nici ei n-aveau habar.


Listele cu subiectele pentru bacalaureat, o initiativa buna, care limiteaza volumul de itemi cerut elevilor, trebuie propuse cand elevii sunt in clasa a IX-a, pentru ca acestia sa-si aleaga traseul educational in cunostinta de cauza. Cu 2-3 luni inainte de examen, nu mai au nimic de facut. Explicatia Ministerului ca problemele si exercitiile sunt cuprinse in programe, este falsa. In primul rand ca programele s-au simplificat si era normal ca si subiectele propuse sa fie mai simple, nu mai complicate. In al doilea rand este stiut ca, la matematica cel putin, pe baza acelorasi programe se pot face exercitii si probleme oricat de grele, inclusiv pentru olimpiade.

Listele cu itemi pentru examene trebuie eleborate prin consultarea cu partile interesate, elevi, profesori, parinti, cadre universitare, sindicate, cu mult timp inaintea examenelor. In locul acestei proceduri democratice, s-a ales calea “laboratorului secret” de la minister, care se considera, ca deobicei, a toate stiutor si stapanul destinelor elevilor, iar punerea subiectelor in dezabatere publica, cu doar 2 luni inainte de examen, face ca orice posibile schimbari sa ramana fara efect, nemaifiind timp de studiu a celor 1800 de itemi propusi, doar la disciplina matematica.

La disciplinele tehnice nu exista manuale pentru modulele nou introduse la bacalaureat si elevii nu au cum sa se pregateasca.


Listele cu subiecte de examen trebuie sa tina cont de calitatea invatamantului din ultimii ani, a resursei umane si conditiilor materiale in care se desfasoara. A cere acum elevilor sa performeze la examene, precum colegii lor din Finlanda sau Germania, fara sa fi avut conditiile acestora, este cel putin o dovada de cinism.


Fata de toate aceste obiectii de bun simt, nu ne ramane decat sa ne intrebam daca interese de natura financiara nu pervertesc si aceste examene, asa cum au facut cu educatia ultimilor 18 ani: editarea si vanzarea de culegeri cu rezolvarile problemelor, care au aparut deja in librarii, cresterea exploziva a pietei meditatiilor, umflarea sumelor destinate ”protocolului” pentru cumpararea indulgentei examinatorilor si comisiilor de examen. Desi Ministerul o neaga, se banuieste de catre profesori si elevi ca autorii subiectelor pentru examene sunt in mare masura colaboratori ai editurilor specializate in carti adresate elevilor, interesul acestora in vanzarea culegerilor de rezolvari fiind evident.


Prin modificarea succesiva a legislatiei, chiar si elevii de la ruta progresiva, profesionala, care nu au luat examenul de capacitate sau teste nationale, se pot prezenta la bacalaureat (aproximativ 15.000 de elevi). Cu un curriculum teoretic redus, dar si cu sarcini de instruire tehnica, teoretica si practica foarte mari, este greu de presupus ca acesti elevi au acumulat suficiente cunostinte teoretice pentru a rezolva actualele subiecte propuse. Daca ar fi stiut din timp ce-i asteapta, probabil n-ar fi consumat timp, bani si energie, pentru un obiectiv, bacalaureatul, imposibil de atins.


Este foarte bine ca Ministerul sa ridice stacheta examenelor, pentru ca acestea sa fie recunoscute la nivel european, dar dupa indeplinirea conditiilor enumerate mai sus, nu inaintea indeplinirii lor! In principal, examenul de bacalaureat trebuie diferentiat, adaptat filierei si profilului urmat, pentru ca nu toti elevii vor urma o cariera care sa presupuna cunostinte matematice la nivel de elite, de exemplu. In caz contrar, elevii se vor adapta situatiei si vor trece examenele pe sub stacheta.

In concluzie, in momentul de fata, circa 75.000 de elevi, aflati in filiera teoretica sau ruta progresiva, profesionala, au doua alternative: fie isi vad naruite proiectele de viitor, prin pierderea examenului de bacalaureat, fie vor incerca sa-l fraudeze. E grav cand autoritatea statului le ofera doar aceste doua variante.

Presedintii comisiilor de bacalaureat sunt universitari, motivati ca universitatile sa incaseze taxe de la viitori studenti, elevii, parintii, profesorii, directorii, inspectorii, toti sunt interesati ca examenul de bacalaureat sa fie promovat de cat mai multi elevi. Putem presupune ca, datorita conditiilor create, vom asista la o mare frauda nationala, spre bucuria celor care vor profita material din aceasta, dar spre rusinea sistemului nostru de invatamant.

Nici n-ar fi o noutate. Dupa vanzarea subiectelor de bacalaureat la taraba, in piata publica, dupa ce ziaristi au “preluat” subiectele, inca secrete, de la Minister, dupa fraudarea tezelor unice in proportie de 35-40%, inca o frauda nu mai conteaza. Ministerul Educatiei va nega cu vehementa evidenta, va cere dovezi, in buna traditie a folclorului romanesc: “ ce stie tot satul nu stie barbatul si mai vrea si dovezi”!


Prof. Stefan VLASTON

PRESEDINTELE ASOCIATIEI EDU CER

Tel. 0722.802.165

Comunicat Alma Mater

De ce avem nevoie de o “comisie de dialog social”,
la nivel european, pentru învăţământ superior şi cercetare?

1.Conform Tratatului European (art. 138 şi 139) în fiecare sector de activitate se poate înfiinţa o “comisie de dialog social” formată din reprezentanţi ai sindicatelor şi a angajatorilor/patronatelor.
2.Scopul principal al unei astfel de comisii este acela de a participa la redactarea/adoptarea principalelor documente/iniţiative ale Comisiei Europene în domeniul învăţământului şi cercetării.
3.Realizarea obiectivelor stabilite prin “Strategia Lisabona” nu este posibilă decât prin participarea şi consensul tuturor partenerilor sociali.
4.Necesitatea existenţei unui cadru instituţional, la nivel european, de colaborare între diverse sectoare de activitate. (În prezent funcţionează, la nivel european, 32 de astfel de comisii sectoriale, în schimb, un există niciuna care să reprezinte învăţământul superior şi cercetarea, sectoare cheie pentru asigurarea dezvoltării în orice domeniu de activitate).
5. O astfel de comisie poate decide, conform Tratatului European, în privinţa elaborării unor proiecte de dezvoltare, a constituirii unor grupuri de lucru comune cu alte sectoare de activitate.
6.Acest organism poate negocia, de asemenea, acorduri la nivel sectorial sau chiar la nivel intersectorial.
7.Prin intermediul acestei comisii se pot promova programe de interes naţional care să fie susţinute apoi de Comisia Europeană.

Pentru ca România să poată fi parte într-o comisie la acest nivel, este nevoie ca, pe de o parte, rectorii să recunoască efectiv că sunt parteneri sociali, în calitate de « angajatori », şi, pe de altă parte, Consiliul Naţional al Rectorilor să se constitue ca reprezentant al patronatului în cadrul dialogului social. Totodată, învăţământul superior şi cercetarea trebuie să fie recunoscute ca ramură de activitate la nivel naţional în contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional.

Preşedinte FNS Alma Mater,
Răzvan C. Bobulescu
http://www.almamater.ro/
Bucureşti, 11 aprilie 2008

Romanii din Canada sunt modele de parinti-Globe and Mail

Romanii din Canada sunt considerati adevarate modele pentru felul in care acestia isi educa si isi cresc copiii. Un amplu material aparut in aceasta saptamana in ziarul canadian, Globe and Mail, atrage atentia asupra seriozitatii cu care imigrantii romani trateaza problemele care apar in educatia copiilor lor si ii lauda pentru felul in care acestia se implica in motivarea celor mici.Sub titlul "How Romanian-Canadians make the grade", jurnalistii canadieni incearca sa gaseasca o explicatie pentru rezultatele foarte bune pe care copiii romanilor le obtin la invatatura si pentru rata scazuta de abandon scolar in randul acestora, rezultate date publicitatii de Toronto District School Board.Cei mai multi dintre imigrantii romani sositi in Canada recunosc ca atitudinea lor fata de educatie a fost adanc intiparita in timpul regimului comunist al lui Ceausescu. "Pentru a realiza ceva in viata, singura sansa era sa inveti cat mai mult", a declarat Amalia Dina, administrator IBM, care a ajuns in Toronto in 1999 si acum are un fiu in varsta de 14 ani, Stefan, elev la Victoria Park Secondary."Educatia era obligatorie", spune si Martha Teodosiu, care traieste in Canada din 1973 si are o fiica. "Nu aveam posibilitatea sa abandonam scoala, iar tinta principala era sa absolvim studiile universitare. Cu totii am crescut in acest spirit, pe care l-am insuflat si copiilor nostri", a mai spus aceasta.Tereza Barta, profesor la York University, a parasit Romania in 1991 dar isi aminteste inca de faptul ca indiferent de nivelul veniturilor, cei mai multi parinti isi dadeau copiii la meditatii, atat la limbi straine cat si la materiile la care urmau sa aiba examene de admitere la facultate.Asa se face ca elevii de origine romana se situeaza in Canada pe primele locuri la rezultatele scolare. "Ar trebui sa invatam de la romani cum sa ne motivam copiii", scriu jurnalistii de la Globe and Mail.Acestia mai subliniaza si faptul ca asteptarile parintilor romani sunt pe masura eforturilor depuse, performantele scolare ale copiilor nefiind lasate la voia intamplarii, toate cele trei doamne intervievate recunoscand ca urmaresc cu atentie temele si proiectele pe care acestia le primesc la scoala. Martha Teodosiu spune ca ar fi bine ca nivelul de pregatire scolara sa fie mai ridicat, atat cantitativ cat si calitativ, iar copiii sa fie pusi sa lucreze mai mult in timpul orelor decat acasa, cu parintii.Intrebata cum ar reactiona daca copiii ar veni intr-o zi acasa si ar spune ca s-au hotarat sa abandoneze scoala, unul dintre parintii romani a scuturat din cap razand increzator: "Nu vor face niciodata asta". sursa: Ziare.com http://www.ziare.com/Globe_and_Mail_Romanii_din_Canada_sunt_modele_de_parinti-286247.html
Cititi comentariile
bebe spune:10.04.2008, 14:21
adevarat
Majoritatea romanilor din canada au fost selectionati pe baza de studii mai ales pina la aderarea ue, au fost selectionati cei mai buni (cu studii superioare, bani si experinta de munca de cel putin trei ani ). Probabil ca asta ar fi una din explicatii. In Canada proverbul "ai carte ai parte" este pe jumatate adevarat pentru ca mai e nevoie si de partea a doua a proverbului " ai nevoie si de ceva de relatii pt nu orice fel de job"

titirca din... canada spune:11.04.2008, 04:58
Nici o grija
In citiva ani sau o generatie doua o sa-i faceti sa fie ca voi canadienii de susa. In melt potul ala de acolo se topesc toate valorile in favoarea mediocritatii si irevelantului. Romanilor daca ati reusi sa ma contraziceti pe termen de generatii as fii cel mai fericit om. Oricum felicitari si pentru atit.
Mire raspunde:10.04.2008, 17:57
diferenta fata de sistemul de "pile" din RO
este ca in Canada nu am auzit pe nimeni sa isi recomande finul, nepoata, ginerele etc pt un post...in general aici, in Canada, oamenii recomanda oameni carora le recunosc meritele profesionale. Un profesor isi poate recomanda studentul cu care a lucrat ani de zile; un director isi poate recomanda asistentul/a care la fel, i-a fost in subordine ani de zile etc. In cazul imigrantilor mai e nevoie si de un pic de deschidere din partea celorlalti. Deseori un canadian get-beget va fi privit mai cu incredere decat un imigrant, datorita "diferentelor culturale", dar cand exista deschidere, open mind, si imigrantii care isi fac bine treaba pot avea sansa unor recomandari f. bune. Oricum nu se poate vb aici de sistemul de pile din Romania, unde nici nu poti spera la o avansare daca nu "te pui bine" cu sefu' sau daca nu ai pe cineva care sa iti puna o vorba buna...

TurbanistanChina, noua tara canada spune:10.04.2008, 20:49
Suntem hazlii
Ce ne mai place sa pupam in ...r!Toti cei care spun ca nu exista "pile" se pare ca sunt la un oarece subnivel de admiratie imbecila. Sigur ca exista pile , si spaga numai ca nu le vede-ti/vedem noi ca suntem prea mici pe scara sociala si pentru ca "osciurul" mic pe care il roadem zi de zi este de 1,000 de ori mai mare decit l-au avut majoritatea in Romania. Dar chiar sa cadem in admiratie bolnava la cit de dreapta si cinstita, si etc este canada este cam mult. Adevarul este unul simplu: scoala este de rahat la nivel de liceu public pentru ca se vrea sa se scoata oameni de rind si nu elite, iar romanii care au invatat pe vremea lui ceasca au scoala in singe, mai ales cei care au trecut prin licee de elita. Asa ca lasat-o mai moale cu ce "perfecta" este societatea ca nu este cazul. Si aici ca orinde poti cumpara pe oricine si orice "avansare". Pretul este doar altul; atita tot.
Mire raspunde:10.04.2008, 21:14
cine ramane la nivel de liceu
nu mi se pare indreptatit sa generalizeze si sa spuna ca scoala e de rahat...L-as sfatui sa faca ce putin un master in Canada (sau orice alta tara occidentala) si apoi sa faca comparatie...Liceul sau cegep-ul aici intr-adevar se pare ca are mari lacune, asta se vede in primul rand la facultate, unde 80% din studenti au note de B si C...dar asta pt ca aici nu se incearca si nici nu se doreste, precum in tari ca Ro, ca toti studentii sa fie si absolventi, sau ca toti studentii sa fie de A si A+...Exista intotdeauna o elita, aceea care continua, care face un master si apoi un doctorat...Aici chiar e imposibil ca un student de B si C, un tip absolut mediocru sa ajunga sa faca un master sau doctorat, ceea ce in Ro e posibil, dovada ca exista atatia oameni care isi fac prost treaba in Ro...Cat priveste pilele, am mai spus-o, nu trebuie comparat sistemul de "retea sociala" care functioneaza f. bine aici, cu sistemul mizerabil de pile din Romania, unde cei mai ignoranti oameni pot ajunge pe... nu mi se pare indreptatit sa generalizeze si sa spuna ca scoala e de rahat...L-as sfatui sa faca ce putin un master in Canada (sau orice alta tara occidentala) si apoi sa faca comparatie...Liceul sau cegep-ul aici intr-adevar se pare ca are mari lacune, asta se vede in primul rand la facultate, unde 80% din studenti au note de B si C...dar asta pt ca aici nu se incearca si nici nu se doreste, precum in tari ca Ro, ca toti studentii sa fie si absolventi, sau ca toti studentii sa fie de A si A+...Exista intotdeauna o elita, aceea care continua, care face un master si apoi un doctorat...Aici chiar e imposibil ca un student de B si C, un tip absolut mediocru sa ajunga sa faca un master sau doctorat, ceea ce in Ro e posibil, dovada ca exista atatia oameni care isi fac prost treaba in Ro...Cat priveste pilele, am mai spus-o, nu trebuie comparat sistemul de "retea sociala" care functioneaza f. bine aici, cu sistemul mizerabil d epile din Romania, unde cei mai ignoranti oameni pot ajunge pe posturi caldute doar pt ca sunt fiul cui trebuie...Aici poti obtine un post, e adevarat, pt ca ai fost recomandat, dar nu de mama ta, cvi de cineva care te-a cunsocut in postura de sef sau coleg al tau, si care te recomanda pt calitatile profesionale, nu pt gradul de rudenie...


PaulaQcCity raspunde:10.04.2008, 21:32
Just de la cap la coada - Bravo !
Just de la cap la coada - Bravo, la un astfel de nivel de intelegere al societatii canadiene nu ajungi dupa 4-5 ani de la emigrare (eu am vreo 10, si tot mai descopar !) !

Mir_at de canada raspunde:10.04.2008, 21:34
Mire_le cui
Dupa cum vezi iti raspund in timp real, deci traiesc in Canada mai aprozarist de rind. Chiar de vre-o 20 de ani. Cit despre "master"-rile alea cu cre te dai mataluta rotund , avem si de-alea, chiar 2 ca doar platesti sa le faci, si , da, toti il obtin mai devreme sau mai tirziu. Apropo, daca n-ai un job iti dau unul lesinatule. Scola in Canada la nivel de liceu public este sub orice critica! Am suplinit si ceva ore de matematica in tinerete pentru o vreme si am simtit pe direct cit de imbecili sunt astia din scoli.Asa incit tineti gura lingau de Canada/Turbanistan

Mire raspunde:11.04.2008, 01:13
Miratului
Nu stiu cum ai tras tu concluzia ca pe aici (Canada) toti fac master, cand o conditie ar fi, ca sa fii admis, sa ai cel putin B in facultate si acnd intr-un an de master sunt in medie 5 studenti...Inteleg ca tara asta are doar vreo 30 mil de locuitori, dar mi se pare exagerat ca la o astfel de medie sa pretinzi ca TOTI fac master...Apoi de doctorat ...daca nu stiai, o conditie ca sa accezi la doctorat e sa ai minim A la master (in afara altor conditii pe care nu ti le mai explic ca mi-as pierde vremea)...Asa ca nu te mai inflama asa si nu mai jignii oamenii pe site, ca degeaba te dai rotund cu masterele tale obtinute pe la ciorogarla ca nu se pare ca si-au lasat amprenta pe caracterul tau...

nimeni important spune:10.04.2008, 20:03
romanii sunt de toate felurile
stiu romani care s-au angajat pe pozitii corespunzatoare pregatirii dupa 2 luni de Canada, si altii care nu s-au angajat nici dupa 5 ani, si prefera sa stea pe social assistance. e o chestiune de atitudine si bunavointa, un pic de noroc si o mana de ajutor de la omul potrivit la locul potrivit. unii se multumesc cu putin, dar traiesc viata intens si impacati, pe altii nu-i poti multumi cu nimic, pentru ca au numai fotolii de director in cap

davida spune:10.04.2008, 19:55
employee referal program
asa se numeste programult de referinte la firma pentru care lucrez. este un program deschis, publicat si advertised pe masura. nu poti referi aceesi persoana decat o singura data pentru o singura slujba libera. nu primesti nimic, poate doar o intrare intr-o tombola, si nici nu e nici o garantie ca persoana pe care o referi va fi acceptata. daca nu e considerata candidat valid, nu e chemata nici macar la interviu.personal, nu imi pot permite sa refer decat acele persona pe care le consider perfect calificate pentru slujba respectiva, cu o etica profesionala corespunzatoare, pentru ca nu imi permit sa-mi "patez" numele daca persoana e angajata si in timp "aluneca" de la standarde

din ardeal spune:10.04.2008, 19:30
roman din Calgary
Da este adevarat ca aici au ajuns in majoritatea cazurilor oameni cu studii superioare sau foarte buni meseriasi care incearca sa realizeze ceva prin munca cinstita iar ptr toti societatea canadiana te rasplateste ca atare . Facand o comparatie cu alte satate din europa unde toata viata vei ramane un emigrand si unde accesul la joburi cat mai bune este aproape imposibil . Vreau da va dau exemplul meu care intr-un singur an am ajuns sa lucrez la o firma de oil si gas pe aceeasi pozitie pe care o aveam si in tara poate chiar mai buna .

Maxine spune:10.04.2008, 16:43
Romanii din Canada
As spune ca se datoreaza in primul rand procesului de selectie pe care guvernul canadian il promoveaza cu seriozitate. Acelasi lucru se poate spune despre chinezi, indieni, etc. Daca ai prilejul sa vizitezi universitati ori colegii in Canada, vei fi surprins sa vezi procentul de studenti proveniti din emigranti recenti.

Gangea spune:10.04.2008, 15:04
Romani si nu rromi
Asta pentruca Canada nu a fost invadata de tigani , pardon RRomi.

ffocus_ottawa raspunde:10.04.2008, 15:23
..sa fim totusi obiectivi.
Si in sistemul canadian se folosesc "cunostintele, relatiile si recomandarile". Foarte multe companii mari folosesc acest sistem, ca de exemplu Nortel sau Bell. Chiar si la guvern promovarile se fac cam pe aceleasi principii. Cred ca ar trebui sa acordam un credit mai mare mentalitatii romanesti cu privire la invatamint si sistemului romanesc de educatie.

niki raspunde:10.04.2008, 15:32
recomandare
draga iri uita-te la titlu si ai sa vezi ca e vb de parinti, despre ei se discuta ca investesc in educatie pt ca alta solutie nu e. Un job banal il gasesti usor insa unul pe care il astepti pe masura investitiilor nu e asa de simplu si orice ai spune relatiile functioneaza inclusiv la cei crescuti(o spun din experienta) aici numai ca li se spune mai frumos recomandare.

sâmbătă, 12 aprilie 2008

• Fraudele de la teze, favorizate de Ministerul Educatiei -Copiuta unica

Agentiile de asigurare a calitatii în învatamânt critica refuzul ministrului educatiei de a aplica corect metodologia de organizare si de desfasurare a tezelor unice, prin asigurarea supravegherii la clasa cu profesori de la alte scoli. Ministerul Educatiei considera ca supravegherea poate fi facuta cu profesori care nu predau la aceeasi clasa. Agentia de Evauluare si Asigurare a Calitatii Educatiei în Învatamântul Preuniversitar (AEACE) considera ca scandalul tezelor unice din semestrul I se va repeta si în semestrul al II-lea. „Din discutiile purtate la ultima întâlnire cu inspectorii scolari generali, reprezentantii ministerului n-au gasit solutia optima pentru derularea tezelor cu subiect unic, în conditii de seriozitate si corectitudine. Varianta înlocuirii supraveghetorilor cu profesori de la alte scoli a cazut, fiind considerata prea costisitoare. Organizarea unui examen de admitere, cel putin la liceele foarte bune, se va discuta cândva, dar fara aplicabilitate în acest an”, se precizeaza în comunicatul AEACE. Perioada sustinerii tezelor cu subiec
t unic începe pe 6 mai, cu proba scrisa la limba si literatura materna, si, practic, pâna la acea data, când au mai ramas doar trei saptamâni, nu se va mai face nici o schimbare. „Este clar, asa cum am mai semnalat în nenumarate rânduri, ca aceste lucrari semestriale cu valoare de examen de admitere în liceu vor fi fraudate în egala masura ca si tezele din primul semestru. Notele vor fi umflate, iar efectele vor fi catastrofale pentru liceele de prestigiu. Ministrul educatiei nu a gasit bani ca sa aduca profesori din alte scoli pentru supraveghere si, în continuare, în unitatile de învatamânt din tara, în special din mediul rural, supravegherea elevilor se va face cu profesori de fizica la teza de matematica sau cu profesori de franceza la lucrarea de la româna”, ne-a declarat Gheorghe Radulescu, presedintele AEACE.citeste mai departehttp://www.gardianul.ro/2008/04/13/societate-c12/copiuta_unica_fraudele_de_la_teze_favorizate_de_ministerul_educatiei-s112344.html

Mesajul despre subiectele propuse pentru BAC ,scris de o eleva nemultumita

"Sa o luam strategic si pe puncte. In primul rand, matematica. Sunt la mate info, si in 4 ani de liceu am facut fix 2 saptamani de geometrie in clasa a 10-a, si tot atunci, 2 ore de probabilitati. Trecand peste asta. Matricile sunt foarte usoare, la fel si polinoamele. Iau numai 10 la testele din aceste capitole si sunt totusi intr-un colegiu national bun, unde se iau note foarte greu (si nu vreau sa jignesc celalalte licee). Oricum, aceste subiecte la bac erau greu de facut din simplul motiv ca polinoamele erau amestecate cu sirurile si matricile cu trigonometria, pe care, din nou, nu s-a mai pus accent din clasa a 10-a. Sa fim seriosi, oricat ne-am fi pregatit noi in acesti 4 ani, nu o sa tinem minte tot. E vorba de Curba uitarii. Ca tot va dati mari psihologi. Cat despre derivate si limite, comparativ cu anul trecut cand aveai de aplicat o singura formula pentru a afla raspunsul corect, anul acesta trebuie sa scriem o rezolvare de jumatate de pagina. Sa nu mai vorbim de calculele cu cifre foarte mari care pur si simplu nu se dau la examene, pentru ca elevul, emotionat, are sanse foarte mari sa greseasca. Dar sa trecem peste. Pana si subiectul 1 e dificil. Am avut 3 profesori carora le-au dat raspunsuri diferite. Una dintre ele preda la Politehnica, un domn preda la liceul la care sunt eu in momentul de fata, si ultima a predat in acest liceu, si a fost stimata de generatii intregi de elevi. Toti sunt profesori foarte buni. Din nou, cum se poate asa ceva? Cum se poate ca unui professor sa ii ia 3 ore si jumatate rezolvarea subiectelor ? Asta avand experienta in domeniu de aproape 30 de ani. Dupa matematica, sa luam in considerarea limba si literatura romana. Vreau sa incep prin a spune ca e ingrozitor faptul ca cei de la mate info dau aceeasi proba ca si cei de la filologie. Noi avem 3 ore pe saptamana, ei au 6 ore. E incorect. Aia de la filologie nu mai fac fizica, chimie, biologie si matematica din clasa a 10-a. Nu spun sa scoatem romana, dar nici nu se poate sa dam acelasi examen. In rest nu prea am de ce sa ma plang, subiectul I e usurel, al doilea. Nu inteleg ce cauta Ileana Vulpescu printre persoanele citate. Dar trecand peste asta. Trebuie sa se tina cont ca la argumentul de tip ilustrativ se pot da exemple si din carti, si din filme. Sunt curioasa cum o sa verifice profesorul exemplul daca nu a vazut filmul sau daca printr-o minune nu a citit cartea. Ii da punctajul si merge la risc sau nu I-l da si afla mai incolo ca bietul candidat avea dreptate? Cat despre subiectul III, aici am cateva nelamuriri. Inteleg ca trebuie sa respectam cele 4 repere. Dar de ce anul acesta se axeaza pe inceput -final, pe personaje si pe tema, cand in anii trecuti se bazau pe argumentari. Sunt curioasa pentru ca am lucrat tot anul la argumentari facute de mine, nu copiate dintr-o carte, ci argumentari serioase si muncite, pentru ca acum sa mi se spuna ca in principiu sunt facute degeaba. Singurul lucru bun pe care l-ati facut a fost sa nu bagati umanismul. Dar sunt sigura ca o sa apara la oral, ca sa nu ma dezamageasca de tot. Continand, biologia. XI-XII. Si da, ma refer strict la materiile la care am ales sa dau eu bacul, nu vad de ce mi-as baga nasul unde nu-mi fierbe oala. La biologie mi se par usoare. Dar vreau sa mentionez ca eu dau la Medicina. Si invat de mai bine de 2 ani, asa ca s-ar putea sa nu fiu obiectiva in acest caz. Totusi, tin sa mentionez ca sunt intrebari care nu apar in cartea ceruta la Medicina in acest an. De exemplu: in intestinul subtire putrezesc: bla bla bla bla. Stiu si acest lucru, din simplul motiv ca am invatat din aproape toate manualele alternative. Dar nu mi se pare normal ca pentru bac elevul sa trebuiasca sa invete 5 manuale pe dinafara. SI asta e doar material de a 11-a. De ce ne-ati bagat, stimabililor, atata filosofie despre ecosisteme? N-aveti ce face? Poluare ? Biotop, bioceneza. Nu le-am facut din clasa a 8-a. Voi nu va dati seama ca asta e materie pentru cel de-al doilea semestru din clasa a 12-a ? Adica perioada in care mai nimeni nu mai e preocupat de ce se preda la scoala? Amuzant insa eseul despre contraceptie. Amuzant in sensul in care nu ne-a fost predat si in carte sunt fix 5 randuri. Ce stim noi ramane in stadiul ala, poate ar trebui sa explicam si cum functioneaza anticonceptionalele. Pe hormoni, nu, stimabililor ?Face ceva p-acolo. La genetica, din nou, in loc sa puneti accentual pe maladiile genetice care, cred eu, au mai mare importanta decat localizarea centromerului la cromozomi.Adica ceva total inutil. Mi se pare de tot rasul ca un absolvent de liceu de la un profil real sa nu stie cateva caracteristici ale sindromului Down. Trecand si peste asta. Mai dau bacul si la istorie eu. Aici tin sa mentionez ca e cea mai mare gluma dintre toate examenele. Pe langa faptul ca parca ati luat cartea si a-ti bagat-o in mixer, mai dam si acelasi examen ca cei de la filologie, care, din nou, au 3 sau 4 ore fata de cei de la real care au o singura ora. Oricum, domnilor, cum e posibil sa treceti de la Burebista la Xenopol si apoi la comunism, dupa care o luati cu institutiile medievale, iar comunismul, si apoi revolutia 1848 ? Voi nu aveti pic de simt istoric? Istoria se bazeaza pe cronologie. Nu va dati seama cat de dificil e sa retinem toate acele informatii doar dupa titlu ? Si sa mai facem si eseuri din ele. Sunteti inconstienti. In plus, reperele date de eseuri sunt foarte greu de urmarit, aproape imposibil, chiar si cu manualele in fata. Toate cele 7 manuale alternative, adica. Istoria e cea mai mare bataie de joc, dupa parerea mea. Si de dragul de a mai scrie putintel, o sa ma refer si la engleza scris, pentru ca desi dau la oral, ma distreaza sa rezolv exercitiile alea. In primul rand vreau sa mentionez ca fac engleza de 14 ani si ca nivelul meu este cu mult peste al colegilor mei de clasa, si nu o spun ca sa ma laud, ci pentru ca face obiectul discutiei. Unele dintre exercitiile cu completare a spatiilor libere nu numai ca au greseli, dar multe dintre ele sunt imposibil de rezolvat. Si totusi, am ajuns la multe olimpiade. Am si Cambridge-ul. Nu cred ca gresesc. Tinand cont ca in liceu avem o doamna profesoara, care desi foarte simpatica, habar n-are sa pronunte, cum ar trebui sa invat eu pronuntia, mai ales daca dau la oral? Acolo nu au aparut subiectele inca, dar sunt sigura ca o sa invetati cele mai stupide topicuri de discutat, despre care nu as avea ce sa spun nici in romana. Ca deh, a venit Bush pe aici, trebuie sa stie liceanul engleza babana sa vorbeasca despre inghetata si curcubee la Casa Alba. Si ca sa nu inchei cu materiile la care dau eu. Domne, unele din problemele de la chimie sunt in culegerea de admitere la Medicina si Farmacie. Asa ceva chiar nu se poate. Admiterea e admitere, bacul e bac. Inteleg ca vreti sa va alineati repejor cu ce se mai intampla prin Europa, si nu stiti daca sa mergeti pe modelul din Franta, unde doar 50% trec bacul, sau dupa cel din Belgia, unde toata lumea trece. Dar intelegeti si voi ca v-ati batut joc destul de generatia mea. Ati sucit toate materiile intre ele, astfel incat la fizica in clasa a 9-a faceam materie de a 12-a. V-ati batut joc destul cu faptul ca ati publicat subiectele cu mult mai tarziu fata de anul trecut. Nu puteti sa dati astfel de subiecte, majoritatea sunt inumane. Credeti ca o sa fiti mai bine vazuti de Uniunea Europeana daca 60% dintre elevi pica bacul ? Credeti ca toata lumea are cate 800 de roni sa dea la meditatii? Pentru ca daca facem calculul, atat iese. O bucata matematica = 50 de lei. Una bucata limba romana = 50 de lei. O bucata biologie = 50 de lei (poate sa fie inlocuita cu fizica pentru Politehnisti, sau chimia pentru Farmacisti. Eventual informatica pentru cei care dau la Cybernetica.) O bucata chimie = 50 de lei (Poate sa fie inlocuita cu cealalta materie de profil pentru admiterea respectivilor elevi.) Pentru cei care dau la Arhitectura, neaparat 100 roni sedinta. Daca au noroc nu vor fi in grupe de cate 10. Nu va mai plangeti de salarii ca e bataie de joc. Sunt medici si ingineri care au salariile mai mici si merg zilnic la munca, nu au zile libere si 16 ore pe saptamana. In concluzie, examenul trebuie sa fie asa cum a fost intotdeauna. Pentru 5-6 trebuie sa fie usor. Daca vrea elevul 8, sa puna mana mai des pe carti. Si daca vreo 10, sa le manance.
Cu lipsa de stima, eleva nemultumita"

vineri, 11 aprilie 2008

Subiectele finale de la Bac sunt pe Internet

Ministerul Educatiei a publicat pe Internet variantele finale ale subiectelor de la bacalaureat.
Peste 200.000 de elevi de clasa a XII-a pot afla de vineri ce subiecte li se pregatesc pentru examenul de bacalaureat. Variantele finale au fost publicate pe site-ul www.bacalaureat2008.ro. De asemenea, pe website au fost postate erata pentru subiectele asupra carora s-a intervenit si lista profesorilor care au contribuit la realizarea subiectelor. In perioada 1-31 martie 2008, aceste subiecte/grupe de itemi au fost supuse consultarii publice, iar fiecarui judet i s-au repartizat, pentru fiecare disciplina, un anumit numar de subiecte pentru a fi analizate. Prima sesiune a examenului de bacalaureat din acest an este programata intre 23 iunie si 9 iulie.In total, Centrul National pentru Curriculum si Evaluare (CNCEIP) a primit, in format electronic sau prin posta, peste 700 de propuneri, sugestii si observatii.
In urma analizarii lor au fost operate modificari, in special, pentru a creste gradul de accesibilitate al subiectelor. Cele mai multe sugestii au vizat limba engleza (200), limba germana, informatica si economie si limbi materne. Iar cele mai putine sugestii au venit pentru matematica, discipline teologice, psihologie si limba romana. In medie, rata de interventie asupra celor 43.500 de subiecte (grupe de itemi) pentru cele 145 de discipline la care se poate sustine examenul de bacalaureat a fost de 4%. S-a intervenit punctual asupra subiectelor in cazul a 72 de discipline.“Interventiile au constat in simplificarea continutului unor cerinte ale subiectelor pentru facilitarea rezolvarii sarcinilor de lucru, in reformularea unor parti de subiecte pentru diminuarea si echilibrarea gradului de dificultate si in corectarea erorilor de tehnoredactare. De asemenea, au fost adaugate unele precizari sau detalii lingvistice, numerice sau grafice pentru a se permite intelegerea in profunzime a cerintelor de rezolvare a subiectelor”, explica reprezentantii CNCEIP. Pe discipline, au fost efectuate cele mai multe interventii la matematica (22%), iar la limba romana, istorie si limba franceza, doar 1%.
Iuliana Gatej- Cotidianul http://www.cotidianul.ro/subiectele_finale_de_la_bac_sint_pe_internet-43261.html